Se împlinesc, iată, două veacuri de când Tudor Vladimirescu a definit patria în acest chip nemuritor – prin identificarea ei cu norodul sau poporenii, nicidecum cu tagma jăpcașilor, însă actualii cârmuitori ai României n-au renunțat nicicât la năravurile fanariote (minciuni cu carul, furtișaguri pe rupte, trădări, ipocrizie, izmeneală), ba chiar au nerușinarea să creadă despre ei că sunt providențiali și că, drept aceea, reprezintă nucleul legitim-privilegiat al acestei nații. Adică ceva de felul următor: este treaba voastră dacă voi (grosul românilor și cvasitotalitatea oficialilor europeni) nu ne mai vreți, atunci când în mâinile noastre necușere este pâinea și cuțitul acestei demo(no)crații originale, care ne permite (pentru că putem) să-i curățăm de marile păcate pe ortaci prin legi și ordonanțe anume ticluite, la fel cum ne permite să le venim de hac cârtitorilor interni prin interzicerea protestelor spontane în raza orașelor (evident, nu și la marginea localităților sau în pustietăți), iar cârtitorilor de la Uniunea Europeană să le-o tuflim în față fie prin neîndeplinirea, fie – cel mai des – prin ignorarea recomandărilor făcute de ei cu un supărător ton de stăpâni. Păi ce, România este o colonie și noi, copiii săi doldora de nelegiuri și favoruri, niște slugi?!

Îndeosebi anul acesta, când țara - cu alde ăștia în fruntea mesei cu bucatele tot mai scumpe din pricina invidiei (sic!) neprietenilor (leul în cădere, curentul și combustibilul în urcare, pesta porcină în destrăbălare, competența guvernamentală în agonie) - va sărbători veacul de singurătate al unirii dezbinătoare între cei care au și al dezbinării unificatoare între cei care vor să aibă, veac început cu venalitatea din perioada interbelică, continuat cu ticăloșenia bolșevismului și încheiat cu hiperticăloșenia postdecembrismului...

Da, deoarece părerea autorizată a poetului Octavian Goga (premierul României în perioada 28 decembrie 1937 – 11 februarie 1938) constituie un serios motiv de îngrijorare pentru cetățenii cu cap (încă de-atunci corupția politicienilor era cel mai îndrăgit „sport” național!), sintagma „era ticăloșilor” învederează revolta scriitorului Marin Preda împotriva făcăturilor ceaușiste și actuala cumetrie pesedisto-aldistă, cea mai agresivă formă politică a postdecembrismului eminamente ruinător, ilustrează în chip sfidător că face tot ce-i stă în putință ca România să devină raiul răufăcătorilor printr-o legislație adecvată și prin mișelnica răsturnare a scării valorilor moral-spirituale.

Ăsta, de altminteri, este motivul pentru care megapungași precum Liviu Dragnea și Darius Vâlcov, deja condamnați în prima instanță, țin cu dinții de actualele funcții decizionale în statul paralel (cu presantele trebuințe ale nedescurcăreților): știu foarte bine că pentru ei nu există cale de întoarcere și că numai din aceste poziții pot trage sforile juridice pentru a-și salva pieile scârboase!

De-abia privite din acest unghi al neobrăzării politrucianiste, toate acțiunile întreprinse în ultimii doi ani de către majoritatea șparlamentară a lighioanei tricefale Iordache-Nicolicea-Șerban Nicolae și a Tetelului de la Justiție dobândesc logica și coerența abominabilului în expansiune pentru neam și țară: neguroasa (la propriu și la figurat) Ordonanță 13 a lui Iordache din februarie 2017, destructurarea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), la fel de neguroasa Ordonanță 92/2018 a Tetelului, întru subordonarea procurorilor de către scula politică de la Justiție, recentul atac la baionetă al Tudorelului împotriva procurorului general Augustin Lazăr etc. Mai rămâne ca onctuosul Tudorel Toader să-l evalueze pe președintele Iohannis, pentru ca pe urmă, (ne)mulțumit de cele constatate și, ca de obicei, fără să țină cont de avizul consultativ al Consiliului Superior al Magistraturii sau de recomandările Comisiei de la Veneția, să solicite esenței parlamentare Dragnea-Tăriceanu, dacă nu revocarea din funcție (cine naiba să semneze decretul de revocare?), atunci măcar suspendarea sa.

Și când te gândești că toate astea se întâmplă cu doar două luni înainte ca lamentabilul guvern al României să preia președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene, vasăzică acuma când ochii tuturor oficialilor europeni sunt critic ațintiți asupra puterii, opoziției și organizațiilor neguvernamentale (românești și etnice sau supraromânești), actori care pretind că ne reprezintă!...

N.B.: Apropo de jefuirea României, spuneam și cu altă ocazie (vezi articolul Năucitorul progres al jefuirii României) că profesorul prahovean Eugen Stănescu a raportat toate monezile și alte forme de plată la aur, ajungând la următoarele concluzii:

1)Din anul 1415, dată la care românii au început să plătească tribut turcilor, și până la 1877, anul în care și-au redobândit independența, otomanii, austriecii și rușii au jefuit principatele românești de echivalentul a circa 1200 tone aur.

2)Din 1877 și până la sfârșitul celui de-al doilea război mondial, prin atotputernicele companii străine din perioada interbelică și prin uriașele despăgubiri de război, jaful României a fost de aproximativ 12.500 tone aur, adică de 10 ori mai mare într-un interval de timp de aproape șase ori mai mic! Firește, în averea sustrasă nu intră tezaurul României în valoare de 93,4 tone aur, pe care cârmuitorii de la acea dată (decembrie 1916 și iulie 1917) l-au trimis la Moscova, adică l-au făcut cadou rușilor, și din care au fost recuperate doar 33 de kilograme.

3)După redresarea economică din perioada ceaușistă, în cei aproape 29 de ani de postdecembrism, numai prin transnaționale s-a furat de 3,3 ori mai mult decât în 530 de ani, adică 46.000 tone aur, ceea ce reprezintă echivalentul a circa 2000 de miliarde euro! Și, atenție, fără a pune la socoteală enormele prejudicii provocate de aleși și ciracii lor prin tâlhării, incompetență și încurajarea nemuncii (peste 1200 de întreprinderi industriale desființate, agricultura paradită, transporturile mătrășite și milioane de asistați din punct de vedere social).

Elocvent, nu-i așa?...

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News