Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu, din comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, a fost inclusă în lista monumentelor istorice, categoria monumente memoriale, grupă "B", potrivit unui Ordin al Ministerului Culturii publicat în Monitorul Oficial.
"Imobilul «Casa părintească a mamei compozitorului George Enescu», din comuna Mihăileni, judeţul Botoşani, se clasează ca monument istoric, categoria memorialistic, gripa valorică «B», cod în Lista monumentelor istorice BT-IV-m-B- 21063", se arată în Ordinul Ministerului Culturii publicat în Monitorul Oficial pe 29 noiembrie.
De asemenea, a fost inclus în lista monumentelor istorice, categoria monumentelor de arhitectură, grupa valorică "B", imobilul din intr. I.L. Caragiale, nr. 1, sectorul 2, Bucureşti. "Este o casă proprietate privată, iar includerea s-a realizat la solicitarea proprietarului", au declarat, luni, pentru MEDIAFAX reprezentanţi ai Ministerului Culturii.
Potrivit articolului 42 din Legea privind protejarea monumentelor istorice, "proprietarii de monumente istorice sunt scutiţi în totalitate de plata impozitului pe clădirile care sunt monumente istorice, cu excepţia spaţiilor în care se desfăşoară activităţi economice sau comerciale, potrivit legii".
Casa din Mihăileni a aparţinut bunicilor după mamă ai lui George Enescu, preotului Ioan Cosmovici şi soţiei sale, Zenovia. Acolo, s-a născut, în 1839, mama compozitorului, Maria Cosmovici, devenită mai târziu Maria Enescu. Tot acolo, Maria Enescu a şi murit, în martie 1909.
Având în vedere că părinţii lui Enescu, Costache şi Maria, s-au despărţit (Costache rămânând la Cracalia şi Maria Enescu la Mihăileni), toate vacanţele pe care George Enescu le petrecea în România le împărţea în mod egal între casa tatălui de la Cracalia şi casa mamei de la Mihăileni.
George Enescu (născut pe 19 august 1881, la Liveni, Botoşani - decedat pe 4 mai 1955, la Paris) este considerat unul dintre cei mai importanţi muzicieni români. Personalitatea sa artistică s-a manifestat în multiple ipostaze: compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor.
Debutul său în calitate de compozitor, în condiţii excepţionale, datorat în parte protectoarei sale Elena Bibescu, are loc pe 6 februarie 1898, la Concertele Colonne din Paris, cu "Poema Română, op. 1".
În acelaşi an, muzicianul în vârstă de 17 ani începe să dea lecţii de vioară şi susţine recitaluri la Bucureşti. Admirat de regina Elisabeta a României (celebra protectoare a artei Carmen Sylva), este deseori invitat să cânte la Castelul Peleş din Sinaia. Enescu a compus mai multe lieduri, inspirat de câteva poeme ale reginei Carmen Sylva.
Din primii ani ai secolului al XX-lea datează compoziţiile sale mai cunoscute, cum sunt cele două "Rapsodii Române, op. 11 (1901 - 1902)", "Suita nr. 1 pentru orchestră, op. 9 (1903)", prima sa "Simfonie, în Mi b, op. 13 (1905)", "Şapte cântece pe versuri de Clément Marot, op. 15 (1908)".
Activitatea sa muzicală alternează între Bucureşti şi Paris. Întreprinde turnee în mai multe ţări europene, alături de parteneri prestigioşi, ca Alfredo Casella, Pablo Casals, Louis Fournier.
În timpul Primului Război Mondial, el rămâne în Bucureşti. Dirijează "Simfonia a IX-a" de Ludwig van Beethoven (pentru prima dată în audiţie integrală în România), compoziţii de Hector Berlioz, Claude Debussy, Richard Wagner, precum şi creaţii proprii: "Simfonia nr. 2 (1913)", "Suita pentru orchestră nr. 2 op. 20 (1915)". În 1913, are loc prima ediţie a Concursului Naţional de Compoziţie fondat de el cu scopul stimulării creaţiei muzicale autohtone. Decernat din venituri proprii şi constând în sume generoase, premiul oferea câştigătorilor şansa de a se specializa la Paris, precum şi de a-şi auzi interpretate în concerte piesele laureate.
După război, Enescu continuă seria turneelor atât în Europa, cât şi în Statele Unite ale Americii. Peste Ocean a dirijat, începând din 1923, orchestre prestigioase, printre care Philadelphia Orchestra, Boston Orchestra, Chicago Symphony.
Activitatea sa de pedagog capătă, de asemenea, o importanţă considerabilă. Printre elevii săi se numără violoniştii Christian Ferras, Ivry Gitlis, Arthur Grumiaux şi Yehudi Menuhin. Acesta din urmă a păstrat un adevărat cult şi o profundă afecţiune pentru Enescu. "Pentru mine, Enescu va rămâne una din veritabilele minuni ale lumii. (...) Rădăcinile puternice şi nobleţea sufletului său sunt provenite din propria lui ţară, o ţară de inegalată frumuseţe", spunea Yehudi Menuhin.
În 1936, pe 13 martie, a avut loc la Paris premiera operei "Oedip", pe un libret de Edmond Fleg, cu un succes răsunător la public.
În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Enescu rămâne în Bucureşti, unde se distinge printr-o activitate dirijorală intensă, încurajând totodată şi creaţiile unor muzicieni români ca Mihail Jora, Constantin Silvestri, Ionel Perlea, Theodor Rogalski, Sabin Drăgoi.
În 1946, în luna aprilie întreprinde un turneu în URSS, unde intră în contact cu personalităţi de primă mână ale muzicii ruse: Dmitri Şostakovici, Aram Haciaturian, Kiril Kondraşin, David Oistrah, Lev Oborin. În luna mai, primeşte la Bucureşti vizita lui Yehudi Menuhin. În luna septembrie, împreună cu soţia sa Maria (Maruca, născută Rosetti-Tescanu, devenită la prima căsătorie prinţesă Cantacuzino), pleacă în turneu în Statele Unite ale Americii. La revenirea în Europa se stabileşte la Paris, în semn de protest faţă de regimul comunist instaurat în România.
Printre ultimele sale creaţii se numără "Cvartetul de coarde op. 22 nr. 2", poemul simfonic "Vox Maris op. 31", "Simfonia de cameră op. 33".
George Enescu se stinge din viaţă în noaptea de 3 spre 4 mai 1955 şi este înmormântat în cimitirul Père Lachaise din Paris.
Preluare: MediaFax
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News