După ce ani de zile proprietatea a fost pustie, acum la castel există gazde, iar localnicilor parcă nu le vine să creadă ce întorsătură au luat lucrurile. Contractul de vânzare-cumpărare al domeniului a fost înregistrat la primărie, pe numele Botiş. Noul proprietar este un bărbat în jur de 40 de ani, iar intenţiile sale în privinţa castelului sunt cât se poate de serioase. Doreşte să acceseze fonduri europene, cu ajutorul cărora să-l poată reabilita complet şi să-l transforme în punct de atracţie turistică.

Intenţii de reabilitare

Proprietarul a achitat toate restanţele de plată la primărie şi a asigurat autorităţile locale că va face toate eforturile pentru a-i reda castelului farmecul de odinioară. „Noul proprietar a fost la noi la primărie şi am stat de vorbă despre ceea ce are de gând să facă în viitor. M-a asigurat că doreşte să renoveze proprietatea şi s-o includă în circuitul turistic. A vorbit despre intenţia de a înfiinţa în castel o bibliotecă cu volume în limba franceză şi mi-a spus că ar putea amenaja săli de conferinţe şi întâlniri. Vrea să-l păstreze ca şi obiectiv turistic de categoria B, iar din acest motiv este obligat să renoveze castelul cu păstrarea arhitecturii existente în prezent. Noul proprietar a prezentat actele de proprietate pe castel, anexele acestuia şi pe suprafaţa de 4,35 hectare teren aflat pe domeniul cunoscut sub numele de Blomberg. Sperăm ca în anii viitori acest castel să fie reabilitat, deoarece se află într-o stare avansată de degradare şi necesită reparaţii de amploare. Este îmbucurător că acesta a fost vândut, deoarece urmaşul baronului nu a manifestat în aceşti ani, de când a intrat în posesie, nicio intenţie de a reabilita şi conserva construcţia”, a precizat primarul comunei, Gheorghe Tătăran.

Blidul de aur al mâţelor

O întâmplare savuroasă mai răzbate şi acum peste ani, în ciuda trecerii timpului. Bătrânii din Gârdani povestesc că înainte de a părăsi castelul, baronul ar fi ascuns obiecte de valoare pe sub duşumele şi în alte locuri ferite de ochii vigilenţi ai posibililor prădători. După abandonarea conacului, ţăranii au pătruns în castel şi au răscolit după lucruri de preţ. Se spune că cineva a găsit o farfurie din aur, căreia nu i-a cunoscut adevărata valoare. Aşa s-a întâmplat că respectivei farfurii nu i s-a acordat importanţă, ajungând să fie folosită ca vas pentru hrănirea pisicilor. Circulă informaţia că imediat ce a fost descoperită, a fost ridicată de cei care deţineau puterea locală şi de atunci nimeni n-a mai ştiut nimic de existenţa ei.

Castelul ascunde multe alte poveşti pe care însă bătrânii se feresc să le scoată la lumină din diferite motive. Unii spun că nu vor să mai dezgroape amintiri, deoarece acest lucru le produce neplăceri; alţii sunt de părere că de morţi trebuie vorbit numai de bine. Cert este că, dacă acest obiectiv va fi pus în valoare, are toate şansele să devină un loc căutat de turiştii dornici să se întoarcă în trecut.

Povestea castelului

Castelul Blomberg datează din 1780, an în care contele Blomberg primeşte ca danie de la împăratul Imperiului Habsburgic, Iosif al III-lea, un domeniu în Gârdani, măsurând 500 ha de teren şi 1.500 ha pădure. Contele a ordonat construirea unui castel impunător, însă lucrările de finalizare ale castelului au durat până în anul 1821. În jurul acestei proprietăţi, gârdălenii au pus bazele unei noi aşezări. Familia contelui a părăsit România după anul 1945, castelul fiind transformat în şcoală şi loc de găzduire a taberelor şcolare republicane. Apoi imobilul a găzduit şcoala specială pentru copii cu deficienţe mintale de la Coştiui, ce a fost transferată la Gârdani.

40 de ani mai târziu, când casele de copii create de regimul comunist au fost desfiinţate, castelul şi-a recăpătat liniştea şi a fost recâştigat de urmaşul baronului Blomberg, care locuieşte în prezent în Olanda şi a vândut proprietatea în urmă cu câteva săptămâni unui bucureştean cu origini maramureşene.

Bătrânii satului mai povestesc şi acum despre vremurile în care baronul Blomberg se plimba pe moşie călare pe cal. Era cunoscut ca un om aspru, care nu avea milă pentru nimeni. Dacă prindea pe pământurile sale oameni din sat la cules de ciuperci era în stare să se urce pe ei cu murgul pe care-l călărea. Avea un caracter de temut şi oamenii locului spun că atunci când a plecat nu a fost regretat de nimeni.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News