Astăzi, 16 iunie, Cătălin Cherecheș s-a aflat din nou în fața instanței maramureșene. Primarul ales al municipiului Baia Mare a solicitat prin intermediul avocaților săi verificarea măsurii de arest preventiv și revocarea acesteia, două cauze care s-au judecat în decurs de aproximativ trei ore, informează ActualMM.ro.
Magistrații Tribunalului Maramureș au dat decizia de a menține starea de arest preventiv și au respins revocarea măsurii care este luată momentan împotriva lui Cătălin Cherecheș, chiar dacă pentru această cauză avocații au depus săptămâna trecută o cerere de strămutare a dosarului la o altă instanță din țară.
Imediat după decizia instanței, avocații au atacat cele două hotărâri. În cazul menținerii măsurii de arest preventiv a fost depusă o contestație deja, iar în cazul revocării acesteia au formulat o cerere de recuzare a instanței de judecată. Cauza din urmă va fi analizată abia în cursul săptămânii viitoare.
Procesul de astăzi a început cu o pauză solicitată de către procurorii DNA. După întoarcerea în sala de judecată, cele două părți au pledat în fața judecătorului pentru cele două cauze.
„Astăzi s-a verificat din oficiu legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv. Instanța a constat ca fiind legală și temeinică această măsură, urmând ca noi să declarăm contestația în termen de 48 de ore. În cursul săptămânii trecute, mai exact vineri, am înregistrat o cerere de revocare a măsurii arestului preventiv, o cerere care s-a discutat de asemenea la termenul de astăzi. Noi am formulat și o cerere de strămutare a soluționării acestei cereri de revocare și am solicitat amânarea soluționării cererii de revocare a măsurii arestului preventiv până la o dată ulterioară momentului soluționării cererii de strămutare, însă această cerere a noastră a fost respinsă. În baza acestui fapt, noi am făcut o cerere de recuzare a instanței de judecată, cerere care va fi soluționată în următorul interval de timp, urmând să ne întâlnim din nou miercuri, 22 iunie, pentru a discuta cererea de revocare”, a spus Gianina Cuc, avocata lui Cătălin Cherecheș.
Preluare: ActualMM