Fostul primar al municipiului reședință de județ, Cristian Anghel, a fost deja condamnat de justiție definitiv și irevocabil la închisoare cu executare. Cel mai probabil îi vine rândul și lui Cătălin Cherecheș să urmeze același drum. S-ar putea ca întreaga procedură legală să dureze între câteva luni și câțiva ani, în funcție de cum se mișcă justiția și de abilitatea avocaților pe care Cherecheș și-i va angaja să amâne inevitabilul: o condamnare la închisoare pentru fapte de corupție, probabil cu executare.

Situația primarului Băii Mari este izbitor de asemănătoare cu cea a primarului municipiului Sighet, Ovidiu Nemeș. Multe dintre faptele pe care procurorii DNA i le impută lui Cherecheș îi pot fi imputate și lui Nemeș.
Ancheta procurorilor a vizat modul în care trustul de presă eMaramureș a fost preluat de către Cătălin Cherecheș prin interpuși la începutul acestui an. Întreg Sighetul știe cui aparține trustul de presă local, care cuprinde TV Sighet, Sighet FM și portalul de știri maramedia.ro, chiar dacă în acte nu apare nicăieri numele primarului Ovidiu Nemeș. Nici în trustul de presă eMaramureș nu apare nicăieri numele lui Cătălin Cherecheș, dar iată că procurorii nu sunt atât de proști pe cât și-ar dori unii. Legătura puternică între TV Sighet și Ovidiu Nemeș există, fără îndoială – de atâtea osanale câte i se aduc primarului Nemeș, în special după câștigarea primăriei, nu a avut parte nici Nicolae Ceaușescu, care deținea întreaga Românie.

Cu ocazia alegerilor din PNL Sighet, realesului președinte al partidului i s-a făcut cadou un film din partea câtorva purtători de geantă din jurul primarului, film parcă scos din propaganda comunistă a anilor `80 – Ovidiu Nemeș era prezentat drept salvatorul partidului, un fel de Mesia al PNL Sighet, partid care la venirea acestuia în 2008 era nimic și doar datorită lui și numai lui, PNL Sighet s-a putut ridica. Trecând peste momentul penibil al prezentării filmului și al faptului că sala îl aplauda pe Nemeș minute în șir fără oprire, la fel cum membrii Marii Adunări Naționale îl aclamau pe tovarășul Ceaușescu înainte de 1989, ne întristăm că asistăm la un nou cult al personalității, de data aceasta local, al „baronului TIR-ist de Sighet”.

TV Sighet a asigurat întreaga logistică tehnică la alegerile locale din PNL Sighet – întregul eveniment a fost filmat și redat în sală, iar dacă urmăriți poza atașată la acest articol se vede clar în imagine sigla TV Sighet aplicată pe Televizorul care prelua imaginile și le arunca mai departe în sală. Deci cine zice că nu există cel puțin o legătură puternică între TV Sighet și Ovidiu Nemeș fie este orb și surd, fie este un aplaudac al lui Nemeș.

Cătălin Cherecheș mai este acuzat de luare de mită în formă continuată. Reținem din referatul procurorilor DNA: „În cursul anilor 2011 - 2013, învinuitul Cherecheș Cătălin, primar al municipiului Baia Mare, a pretins și primit sume de bani cu titlu de foloase necuvenite de la reprezentanții a cinci societăți comerciale, pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu și pentru a favoriza aceste societăți comerciale în procedurile de achiziție publică organizate de Primaria municipiului Baia Mare, atât cu ocazia atribuirii contractelor cât și pe parcursul derulării acestora”.

Eu sunt foarte curios cum s-au atribuit lucrările care se derulează acum în Sighet și dacă nu cumva situația este aceeași ca la Baia Mare. Să fie doar coincidență că firma Eco Center Serv SRL efectuează lucrări ample în Sighet? Tot coincidență că firma SebiMarc SRL pune pavaj în oraș pe sume exorbitant de mari? Ovidiu Nemeș oare nu are niciun beneficiu de pe urma acestor lucrări derulate de firme care aparțin apropiaților lui?

Am mai putea aminti aici și de faimosul Brick Café din centrul orașului, care a fost administrat de apropiatul primarului TIR-ist, Dragomir Daniel, și despre care gurile rele din oraș spun că ar aparține de fapt lui Nemeș.

Mai nou, apare în discuție și o herghelie de cai, care zice-s-ar ar aparține tot TIR-istului. Interesant este că din bani publici s-a construit drumul până la herghelie, deși în zona respectivă există doar trei familii. Oare pe banii respectivi nu s-ar fi putut reabilita un alt drum de prin centrul municipiului? Sighetul are drumuri în plin centrul orașului fără asfalt, iar cele asfaltate arată jalnic. Decât să asfalteze drumurile din centrul orașului, Nemeș mai bine și-a făcut drum până la herghelie.

Și nu în ultimul rând, cum am putea uita de zecile de TIR-uri, despe care se spune că Nemeș și le-ar fi achiziționat printr-o firmă fantomă cu sediul în Cluj, firmă care le-a închiriat către Omega Logistics pe sume aberant de mici.

La cele de mai sus afacerea dubioasă cu retrocedările de terenuri desfășurată de Nemeș împreună cu vicepreședintele AVAS Cornelia Negruț, afacere din care Nemeș a ieșit mai bogat cu peste 400.000 euro iar d-na Negruț deputat pe barba lui Nemeș, este cireașa de pe tortul afacerilor mai mult sau mai puțin legale ale primarului TIR-ist. Se pare că pentru Nemeș nu contează că a propulsat în Parlament o doamnă penală, după cum scria presa, fără nicio legătură cu zona și care nu face nimic pentru Sighet. Mai important pentru Nemeș este faptul că se căpătuiește și pe zi ce trece averea lui este tot mai mare.

Probabil visul primarului TIR-ist este să ajungă în TOP 100 Bogații și îmbuibații României. Însă TIR-istul face o greșeală fatală: se crede infailibil și este convins că de el nici DNA sau orice altă autoritate nu se poate atinge.

La fel au crezut și Cristian Anghel, Gigi Becali și acum Cătălin Cherecheș. Este Ovidiu Nemeș următorul pe listă?

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și