Poliţiştii au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112 despre faptul că, un bărbat care circula în calitate de pieton pe strada Eliberării din Cavnic a fost surprins şi accidentat de un autovehicul.

Din primele cercetări efectuate s-a stabilit că bărbatul în vârstă de 55 de ani din Lunca Mureşului, judeţul Alba, a traversat strada prin loc nemarcat, moment în care a fost accidentat de o autoutilitară condusă de un tânăr în vârstă de 27 de ani din comuna Ungra, judeţul Braşov.

Victima a fost transportată la spital iar conducătorul autovehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și