Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) - Serviciul Teritorial Ploieşti efectuează cercetări penale faţă de inculpaţii Ana Gabriela Voicu, fost ofiţer şi cadru didactic în cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie "Vasile Lascăr" din Câmpina, şi Mihail Micu, fost agent de poliţie, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de trafic de influenţă, informează un comunicat al DNA.

Cei doi inculpaţi au fost prezentaţi, sâmbătă, instanţei cu propunere de arestare preventivă, care a fost aprobată.

Din ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, întocmită de procurori, a rezultat că, în cursul lunii septembrie 2013, inculpaţii i-au pretins unei persoane suma totală de 75.000 de euro pentru ca în schimb să intervină pe lângă persoanele abilitate din cadrul Şcolii de Agenţi de Poliţie din Câmpina, pe lângă care Voicu Ana Gabriela a lăsat să se creadă că are influenţă, astfel încât persoana de la care s-au pretins banii şi alţi doi candidaţi (respinşi la concursul de admitere din luna respectivă) să fie admişi în această unitate de învăţământ. Suma totală pretinsă a reprezentat câte 25.000 de euro pentru fiecare candidat.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și