Un caz a fost înregistrat la un bărbat cu vârsta între 35 şi 44 de ani, iar al doilea la un pacient cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani.

În aceeaşi perioadă, DSP Maramureş a înregistrat şi trei cazuri noi de hepatită virală de tip A, la pacienţi din mediul urban. Un caz a fost depistat la un copil cu vârsta între 10 şi 14 ani, un alt caz la un adolescent cu vârsta între 15 şi 19 ani, iar al treilea caz la un pacient cu vârsta cuprinsă între 55 şi 64 de ani.

Sifilisul este o infecţie cu transmitere sexuală cauzată de bacteria spirochetă Treponema pallidum subspecia pallidum. Calea principală de transmitere este contactul sexual, dar se poate transmite şi de la mamă la făt în timpul sarcinii sau al naşterii, rezultând sifilisul congenital.

Simptomele diferă în funcţie de cele patru stadii ale sifilisului (primar, secundar, latent, şi terţiar). În stadiul primar se prezintă, în general, o singură ulceraţie (o zonă a pielii fermă, nedureroasă, fără mâncărimi), sifilisul secundar prezintă o erupţie difuză ce implică frecvent palmele mâinilor şi tălpile picioarelor, sifilisul latent prezintă foarte puţine simptome sau nici unul, iar sifilisul terţiar cu gome, simptome neurologice sau cardiace. Sifilisul mai este numit şi „marele imitator” din cauza prezenţei simptomatice atipice.

Depistarea bolii se face, de obicei, printr-un test serologic, dar bacteriile pot fi văzute şi la microscop. Sifilisul poate fi tratat eficient cu antibiotice, metoda preferată fiind administrarea intramusculară de penicilină G (administrată intravenos în cazul neurosifilisului) sau ceftriaxonă, iar bolnavilor cu alergie acută la penicilină li se administrează doxiciclină sau azitromicină pe cale orală.


Preluare: InfoMM.ro, wikipedia.org

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și