Pandemia de Covid-19, confirmată oficial de Organizația Mondială a Sănătății, afectează grav tot mai multe țări, printre care se află, din păcate și România, notează axanews.ro
Unele guverne au decretat deja starea de urgență, lucru care, într-un scenariu pesimist, s-ar putea întâmpla în perioada următoare și în România. Această decizie presupune luarea unor măsuri drastice, precum şi posibilitatea restrângerii unor drepturi fundamentale.
La instituirea a stării de urgență, unele atribuții ale administrației publice centrale de specialitate și ale administrației publice locale trec în competența autorităților militare și a altor autorități publice, prevăzute în decretul de instituire a stării de asediu sau de urgență, cum ar fi Ministerul Administrației și Internelor.
Starea de urgență se instituie în următoarele situaţii:
a) existenţa unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea naţională ori funcţionarea democraţiei constituţionale; b) iminenţa producerii ori producerea unor calamităţi care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.
În cazul decretării stării de urgență, autoritățile militare, precum și celelalte autorități publice prevăzute de lege, printre altele, vor avea ca atribuții și răspunderi:
– să limiteze sau să interzică circulaţia vehiculelor sau a persoanelor în anumite zone ori între anumite ore şi să elibereze, în cazuri justificate, permise de liberă circulaţie;
– să efectueze percheziţii oriunde şi oricând este nevoie;
– să efectueze razii;
– să exercite în mod exclusiv dreptul de a autoriza desfăşurarea adunărilor publice, a manifestaţiilor sau marşurilor
– să evacueze din zona supusă regimului stării de asediu sau de urgenţă persoanele a căror prezentă nu se justifică;
– să protejeze informaţiile cu caracter militar destinate a fi comunicate prin mass-media;
– să dispună închiderea temporară a unor staţii de distribuire a carburanţilor, a unor restaurante, cafenele, cluburi, cazinouri, sedii ale asociaţiilor şi ale altor localuri publice
– să suspende temporar apariţia sau difuzarea unor emisiuni ale posturilor de radio ori de televiziune
– să dispună raţionalizarea alimentelor şi a altor produse de strictă necesitate;
– să interzică circulaţia rutieră, feroviară, maritimă, fluvială şi aeriană pe diferite rute.
Preluare: axanews.ro