CEDO a considerat că Ungaria a încălcat în acest caz două articole din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, cel referitor la dreptul la viaţă şi cel care interzice tratamentele inumane sau degradante, pentru că nu a desfăşurat o investigaţie.

Fratele migrantului sirian este cel care a sesizat instanţa europeană. Cei doi erau împreună atunci când, cu ajutorul traficanţilor, au încercat pe 1 iunie 2016 să ajungă în Ungaria traversând cu o ambarcaţiune râul Tisa venind dinspre Serbia.

Potrivit versiunii sale, agenţii de frontieră din Ungaria i-au forţat să se întoarcă în Serbia şi fratele său s-a înecat. În plângerea înaintată la CEDO, el a susţinut că moartea fratelui său a fost o consecinţă a acţiunii poliţiştilor de frontieră ungari şi că autorităţile ungare nu au desfăşurat o investigaţie efectivă asupra celor întâmplate.

Judecătorii europeni i-au dau dreptate şi au condamnat Ungaria să plătească familiei migrantului decedat - familie aflată în prezent în Germania - o despăgubire de 34.000 de euro ca prejudiciu moral şi 5.600 de euro cheltuieli judiciare.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și