Cei trei turişti polonezi erau cazaţi de două zile în Maramureş. Au vrut să petreacă ieri o zi de aventură în apropiere de pasul Prislop, într-o zonă numită Fântâna Stanchii. S-au urcat pe snowmobile şi motocilclete şenilate şi au pornit spre o zonă pustie.

Într-o clipă, bulgărele nenorocirii a început să se rostogolească. Chiar în apropiere de pârtia olimpică, pe unul dintre versanții opuși, s-a pornit o avalanşă care i-a îngropat sub zăpadă. Unul dintre turişti a murit. Ceilalţi doi au reuşit să iasă cu greu la lumină şi să sune la 112.

Ioan Mihali, Salvamont Borșa: În timp ce îşi desfăcea să mănânce, a venit avalanşa şi l-a proiectat, l-a zdrobit efectiv şi l-a dus încă vreo 100 de metri jos lângă un brad.

Bogdan Apetrei, Salvamont Suceava: Este o avalanşă foarte mare, este o avalanşă din care cu greu poţi să supravieţuieşti dacă te prinde, o avalanşă în plăci. Din păcate, încălzirea de zilele astea a produs această nenorocire.

Salvamontiştii din Borşa şi pompierii de la Vişeu au plecat imediat pe urmele celor doi supravieţuitori. Într-o operaţiune contracronometru, au săpat cu lopeţile prin zăpada îngheţată.

Ghiţă Mihali, Salvamont Borșa: Am avut un apel în jur de ora 3:00 fără ceva la 112. Am dat pe staţie, colegii mei fiind în permanenţă în vârful Prislopului, au luat snowmobilul din dotare si au plecat la intervenţie, echipa primiri suport cu un paramedic. Am transportat victima în jur de 12 km pe jos.

Salvatorii au surprins din aer traseul celor trei turişti străini. În imagini, se văd urmele şerpuite ale celor trei snowmobile şi hăul în care au căzut.

Zăpada s-a desprins şi a format un crater uriaş printre copaci. Iar pericolul n-a trecut. Salvamontiştii spun ferm că în toţi munţii din ţară există pericol de avalanşă. Riscul în masivul Rodnei este la nivelul 3 din 5. Specialiştii avertizează că în zona crestelor stratul nou de zăpadă nu este compact şi se pot declanşa alunecări masive oricând. La Borşa, zilele acestea are loc Campionatul Național de Schi Alpin. Sportivi din 7 ţări se întrec în competiţie.

La începutul lunii, Cabana Capra de pe Transfăgărăşan a fost lovită de două avalanşe. Zăpada a spart geamurile și a intrat în camere și în sala de mese. 57 de turişti erau înăuntru. Oamenii au scăpat miraculos. Turiştii ar fi ajuns în zonă, deşi drumul era închis circulaţiei. 11 şoferi au fost amendați cu 870 lei fiecare şi au rămas pietoni pentru 60 de zile.


Preluare: Observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și