Cisterna s-a răsturnat în orașul Bahawalpur din cauza vitezei, după care a explodat în timp ce localnicii începuseră să adune petrolul care se scurgea din vehicul, a precizat pentru agenția DPA un oficial al poliției, Shafiq Ali.

După explozie, echipele de intervenție au găsit cel puțin 123 de cadavre, unele dintre ele fiind carbonizate până la neidentificare, a spus purtătoarea de cuvânt a serviciului local de salvare, Deeba Shahnaz.

Alte 90 de persoane primesc îngrijiri medicale în Spitalul Victoria din oraș, a adăugat purtătoarea de cuvânt.

Potrivit unui oficial local, peste 100 de persoane ar fi fost rănite.

Autoritățile au anunțat că operațiunea de salvare s-a încheiat.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și