Licitaţia va avea loc pe 18 decembrie, iar preţul de pornire este 103.125 lei, adică mai puțin de 21.600 de euro, potrivit Mediafax.

Automobilul a mai fost scos la licitație de Fisc și în ianuarie, la prețul de 137.500 de lei, adică 30.000 de euro.

A fost fabricat în 1977 și a fost celebru la vremea lui. Vorbim despre autoturismul marca ARO 304 la bordul căruia Nicolae Ceaușescu se fălea să apară.

După moartea dictatorului, acesta a intrat în posesia omului de afaceri Ovidiu Tender, iar acum se află în proprietatea statului, după ce i-a fost confiscat de ANAF.

Ca și caracteristici are 72.453 de kilometri la bord, un motor de 2.500 cmc, tapițerie din piele și trapă electrică.

Cine este interesat să-l cumpere, trebuie să știe că licitația va avea loc la sediul Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov , din strada Lucrețiu Pătrășcanu nr 10, sector 3. Pentru a participa la licitație trebuie să depui înainte:

- oferta de cumpărare;
- dovada plății de participare sau a constituirii garanției sub forma scrisorii de garanție;
- împuternicirea persoanei care-l reprezintă pe participant;
- copie de pe actul de identitate;
- declarație pe proprie răspundere prin care se certifică că nu este persoană interpusă cu debitorul.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și