Centrul de răspuns pentru situaţii de urgenţă al Uniunii Europene (ERC) nu se aşteaptă la probleme serioase în sectoarele român şi bulgar ale Dunării, a declarat joi un expert al centrului, citat de agenţia bulgară de presă BTA.
Ionuţ Homeag a subliniat faptul că punctul critic a fost depăşit, dar încă nu se ştie cum va evolua situaţia de-a lungul cursului inferior al Dunării. Viitura se deplasează către sudul Ungariei şi nu se ştie sigur cum va afecta Serbia, Bulgaria şi România, aflate în aval, a precizat expertul.
Pentru următoarele două zile sunt prevăzute precipitaţii puternice în această regiune, după care intensitatea acestora se va reduce. Pentru moment, nu există indicaţii referitoare la o posibilă situaţie critică, dacă vor rezista digurile, a adăugat Homeag.
Autorităţile naţionale din ţările menţionate nu au cerut până în prezent asistenţa ECR, a mai precizat expertul.
Preluare: AgerPres