Ieri, 04 februarie, între orele 10.00 – 13.00, poliţiştii băimăreni, împreună cu cei de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Serviciul de Acţiuni Speciale au organizat în municipiul Baia Mare o amplă acţiune.
Activităţile desfăşurate au avut ca scop asigurarea unui climat corespunzător de siguranţă civică, prevenirea şi combaterea faptelor antisociale în zona pieţelor agroalimentare, prevenirea comiterii infracţiunilor stradale precum şi combaterea prostituţiei şi cerşetoriei.
Participanţii la acţiune au verificat 56 societăţi comerciale şi 100 persoane fizice, au identificat trei persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni şi tot atâtea persoane urmărite şi au pus în aplicare un mandat de aducere. De asemenea, poliţiştii
au depistat patru cerşetori şi şase femei care, în locuri publice, atrăgeau persoane în scopul întreţinerii de raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.
Pentru abaterile constatate, poliţiştii au aplicat 106 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 18000 de lei, au confiscat bunuri în valoare de 610 lei şi 541 lei în numerar.