Premierul Nicolae Ciucă spune că adesea rezultatele nu sunt relevante, și nu pot fi luate în calcul pentru angajați. Liderii coaliției discută variantele în care certificatul Covid ar fi introdus și în ciuda disensiunilor, susțin că Legea ar putea fi adoptată, până la finalul anului.

Pe lângă cei vaccinați, trecuți prin boală sau cu test PCR, certificat verde ar putea primi și cei care au un test rapid negativ sau au făcut prima doză de vaccin în urmă cu 10 zile. Aceste două variante ar diferenția România de restul Europei și se regăsesc în proiectul PSD privind certificatul verde. Liberalii nu le susțin.

Florin Cîțu, președinte PNL: „Propuneri vin de peste tot. Și la mine veneau cei de la INSP cu tot felul de propuneri, luăm o decizie, mergeam cu ea înainte și apoi o explicam. Noi, toți, putem să avem opinii, dar, până la urmă, trebuie să își asume cineva ceva”.

Proiectul prevede că cei nevaccinați să primească de la angajator 15 vouchere în valoare de 50 de lei pe care să le folosească pentru a-și cumpără teste rapide. Acestea ar putea fi folosite în 45 de zile din momentul în care crește numărul de cazuri și certificatul devine obligatoriu. Politicienii trebuie să găsească banii pentru aceste vouchere și să stabilească dacă se pot face și la privat și la stat.

În forma susținută de PSD, certificatul verde devine obligatoriu după ce numărul îmbolnăvirilor crește cu 50% timp de trei săptămâni. Ministrul Sănătății vrea ca și numărul de spitalizări să fie un indicator în funcție de care să fie introdus certificatul Covid.


Preluare: stirileprotv.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și