În data de 28 august, la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina - I.T.P.F. Sighetu Marmației a fost declanşată o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale.

Astfel, un echipaj al poliției de frontieră a depistat pe raza localității Straja un cetățean străin, care nu își justifica prezența în zonă de frontieră.

Acesta a fost condus la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări, unde, în urma verificărilor s-a stabilit că este cetăţean din Eritreea şi a trecut ilegal frontiera din Ucraina în România.

În cauză, se efectuează cercetări pentru nerespectarea regimului juridic al frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie luate măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și