În data de 12 iulie a.c., la nivelul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare a avut loc o acţiune pe linia prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale în zona de responsabilitate. În jurul orei 20.00, colegii noştri au reţinut, la aproximativ 150 de metri de linia de frontieră spre interior, două persoane care încercau să treacă ilegal frontiera din România în Ungaria, prin apropierea Punctului de Trecere a Frontierei Petea.

Cele două persoane au fost conduse la sediul STPF Satu Mare şi din primele verificări s-a stabilit că este vorba despre un minor în vârstă de 16 ani, din Libia şi un algerian, în vârstă de 36 de ani. Cei doi intenţionau să ajungă în Italia, în căutarea unui loc de muncă.

Celor doi cetățeni străini li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de ieşire din ţară prin trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a se lua măsurile legale ce se impun.

Tot în data de 12 iulie a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina s-a declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, în localitatea Straja, doi cetățeni străini, care se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei doi, un algerian, în vârstă de 26 de ani, şi un cetăţean din Insulele Comore, în vârstă de 24 de ani, au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

Celor doi cetățeni străini li s-a întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a se lua măsurile legale ce se impun.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și