Astfel, conform unui comunicat al companiei, personalul de întreţinere a infrastructurii feroviare va efectua revizii suplimentare pe reţeaua feroviară, în special în regiunile care intră sub incidenţa atenţionărilor de temperaturi ridicate şi disconfort termic accentuat, prin verificarea directă ale liniilor de cale ferată, măsurarea şi înregistrarea permanentă a evoluţiei temperaturilor la nivelul şinei, iar în intervalele orare în care temperatura în şină va depăşi 50 - 55 de grade, pe intervalele de staţii unde situaţia o impune, se reduce viteza de circulaţie a trenurilor cu 20-30 km/h faţă de viteza normală, astfel încât traficul feroviar să se desfăşoare în depline condiţii de siguranţă.

De asemenea, CFR SA va aviza permanent operatorii de transport feroviar de călători şi de marfă (OTF) când se impune reducerea vitezei de circulaţie şi pe ce intervale se va lua această măsură, astfel încât operatorii de transport feroviar de călători să informeze din timp pasagerii despre condiţiile speciale de trafic, necesar a fi aplicate în perioadele caniculare.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și