Cea mai înaltă instanță legislativă chineză a adoptat sâmbătă moțiunile de formalizare a abolirii taberelor de reeducare prin muncă și de relaxare a politicii de control al nașterilor, a anunțat media oficială.
Anunțate de autorități în noiembrie, aceste reforme importante au fost aprobate printr-un vot al Comitetului Permanent al Congresului Național Popular /ANP/, camera de înregistrare legislativă a deciziilor Partidului Comunist la putere, în timpul uneia din sesiunile sale bilunare, precizează agenția oficială Xinhua /China Nouă/, recepționată de AGERPRES.
Comitetul a aprobat de asemenea o rezoluție care să permită "cuplurilor să aibă doi copii în cazul în care unul dintre părinți a fost copil unic".
Rezoluția, egală cu un document legal în China, însărcinează congresele provinciale și comitetele lor permanente să facă apel la punerea în aplicare a noii politici, notează Xinhua.
"Ei ar trebui să modifice reglementările locale de planificare familială sau să elibereze un act special, în timp, pe baza evaluării situației demografice la nivel local și în conformitate cu legea asupra populației și planificării familiale, precum și cu această rezoluție", afirmă documentul. Partidul Comunist Chinez /PCC/ a decis să relaxeze politica unui singur copil la a treia sesiune plenară a celui de-al 18-lea Comitet Central al PCC.
Deoarece planificarea familială este scrisă ca o strategie de stat esențială în Constituție, va fi nevoie de o rezoluție a legiuitorului suprem pentru a o ajusta, mai notează Xinhua.
Apărut în 1957, sistemul de reeducare prin muncă, sau "laojiao", permite să se rețină persoane doar pe baza unei decizii a poliției, până la patru ani, amintește, pe de altă parte, agenția France Presse.
Obiect al unor multiple abuzuri, foarte impopulare și denunțate de organizațiile de apărare a drepturilor omului, aceste tabere sunt în special folosite de autoritățile locale împotriva contestatarilor, internauților ce denunță corupția sau "petiționarilor" solicitând reparații pentru anumite daune, mai amintește AFP.
Aceste tabere "au devenit inutile" pe măsură ce "s-a dezvoltat" sistemul judiciar al țării, a declarat China Nouă la începutul acestei săptămâni, referindu-se la un text provenind de la guvern, adaugă AFP.
Preluare: AgerPres