Polițiștii din Baia Sprie au organizat luni, 26 mai, o acțiune menită să prevină accidentele rutiere, vizând în special respectarea regulilor de circulație.

Potrivit comunicatului oficial, acțiunea s-a concentrat pe identificarea șoferilor care ignoră culoarea roșie a semaforului electric, dar și a pietonilor care încalcă normele rutiere.
În cadrul controalelor, polițiștii au verificat 21 de autoturisme și au legitimat 25 de persoane. Pentru neregulile constatate, au fost aplicate 9 amenzi în valoare totală de aproximativ 4.500 de lei. Cinci conducători auto au rămas fără permisele de conducere pentru 30 de zile, după ce au fost surprinși trecând pe roșu.
Poliția continuă astfel de acțiuni pentru a spori disciplina în trafic și pentru a responsabiliza participanții la circulație cu privire la importanța respectării legislației rutiere.