Guvernul a decis că incendierea și îngroparea deșeurilor sunt fapte penale și se pedepsesc cu închisoarea de la 3 la 5 ani, potrivit stirileprotv.ro.

În aceste zile, ciobanii tund peste 10 milioane de oi, câte avem în țară, şi de la fiecare obțin aproximativ două kilograme de lână.

Totuşi, ei nu au cum să valorifice acest produs, care altădată îi făcea bogați, iar acum, potrivit legii, nu pot arunca lâna nici măcar la gunoi. Aşa că, ei trebuie acum să cheltuiască bani ca să scape de ea.

"Nu puteți să o aruncați la gunoi. Lâna este considerată, conform legislației, un subprodus de origine animală.

Ar trebui, pentru o gestionare corectă, să meargă către o unitate autorizată de incinerare", explică Marioara Gătej, comisar general la Garda Națională de Mediu.

În țară, mai sunt doar câteva centre transformă lâna. Operațiunea costă 800 de lei pe tonă, la care se adaugă și transportul, încă 500 de lei. La o turmă de 1.000 de oi, cheltuiala fermierului pentru a scăpa de lână depășește 2.000 de lei.

Tot la noi, mai este o fabrică ce transformă lâna în izolator termic pentru construcții, dar şi o fabrică de îngrășamânt natural din lână.


Preluare: Antena3.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News
Patch-uri Custom Constan?a

Citește și