Nu este una dintre ciorbele pe care le găsiți în meniurile tuturor restaurantelor, dar nu este casă de român unde să nu fi fost preparată măcar o dată: este vorba despre ciorba de perișoare. Rețeta, în varianta ardelenească, ne-a fost prezentată de doamna Leontina Bălan, din Bistrița.
Se pune la fiert o bucată de costiță, iar după ce aceasta este gata, se adaugă în apă zarzavatul tăiat mărunt: morcovi, ceapă, ardei, țelină, leuștean.
Între timp, se prepară perișoarele din 300 grame carne tocată, trei linguri de orez, pătrunjel, sare, piper, un ou crud și un pic de făină, să se lege compoziția.
Perișoarele se modelează rotunde, în palmă, și se așază pe o farfurie, de unde, cu o lingură, sunt adăugate una câte una în ciorba care fierbe. Perișoarele trebuie lăsate să se fiarbă bine, primul semn că sunt gata fiind că se vor ridica la suprafața apei.
Pentru a da gustul acrișor al ciorbei, doamna Leontina folosește bulion făcut în casă.
Se gustă ciorba și, în funcție de preferințele gospodinei, se adaugă sare și alte condimente.
Pentru că vorbim de Ardeal, ciorba de perișoare se va servi cu smântână, alături de o pâine preferabil de casă, pentru a fi cât mai sățioasă.
Preluare: AgerPres