Trenul Regio Express 4136 combinat cu Inter Regio Night 1644 a plecat din stația Sighetu Marmației conform programului la ora 17:42. În tren la vagonul cușetă, cald, atmosferă plăcută, totul anunța un parcurs fără probleme. În doar câteva minute trenul ajunge în stația Cămara Sighet, moment în care se defectează sistemul INDA aflat în locomotivă, cel care asigură încălzirea trenului. Atunci aflăm de la personalul de tren că de fapt o altă locomotivă trebuia să tracteze trenul, dar aceea a fost înlocuită în ultimul moment cu o alta foarte răblăgită, din cauză că cea inițială avea și ea la rândul ei sistemul de încălzire al trenului defect.

După două halte, Tisa și Crăciunești, ajungem în stația Bocicoi. Aici, surpriză! Locomotiva nu reușește să pună în mișcare trenul decât după mai multe încercări ale mecanicului. După oprirea în halta Lunca la Tisa, locomotiva nu vroia nicicum să se miște de pe loc. După aproximativ trei minute, totuși, trenul se pune în mișcare, însă se oprește în doar câteva secunde, pentru a se pune din nou în mișcare cu chiu cu vai. Viteza de croazieră, aproximativ 10 km/h timp de câteva minute, după care viteza începe să crească ușor.

Frigul deja a pus stăpânire pe tren până în Valea Vișeului, unde are loc rebrusarea. De pe peron îl zăresc pe mecanicul de locomotivă invocând toți sfinții și prietenii sfinților în timp ce meșterea ceva prin sala motoarelor cu o bucată de sârmă în mână. Călătorii încep să se ia la harță cu personalul de tren, ba că întârziem, ba că este foarte frig. Până la urmă mecanicul de locomotivă se dă bătut și ne anunță că ne va tracta până la Beclean pe Someș fără încălzire, aceasta dacă reușim să ajungem.

Ajungem cu chiu cu vai în stația Leordina, după ce în Petrova mecanicul a mai izolat o grupă de motoare să nu ia foc locomotiva. De aici pur și simplu locomotiva nu mai vroia să miște. Într-un final reușim să ajungem la Vișeu de Jos cu o întârziere de aproximativ 30 de minute (trenul circulând în acest răstimp cu maxim 5 km/h). Aici călătorii cer șefului de tren și mecanicului să raporteze locomotiva ca fiind defectă pentru a se trimite o alta de la Sighet, fapt ce nu se aplică. Plecăm cu chiu cu vai din Vișeu de Jos și în scurt timp, în mijlocul pustietății, între o râpă și mulți boscheți trenul se oprește iar locomotiva cedează definitiv și iremediabil. Temperatura din tren este similară cu cea de afară, puțin sub 0 grade Celsius.

După aproximativ trei ore apare de la Sighet locomotiva ce trebuia să tracteze inițial trenul, trage întreaga garnitură înapoi în Vișeu de Jos, decuplează locomotiva defectă, după care, în ritm alert pornim către Beclean pe Someș - cu patru ore întârziere. Bineînțeles, zero căldură în tren - a doua locomotivă avea din start sistemul INDA defect. Somn forțat înfofolit în trei pături. Beclean pe Someș - locomotivă electrică, încălzire, viață.

Deși a plecat cu o întârziere de mai bine de patru ore din stația Iza, surprinzător, trenul are o întârziere de doar două ore la sosirea în București.

În data de 6 noiembrie a.c., întoarcerea acasă cu IR-N 1643 București Nord - Beclean pe Someș - Sighetu Marmației. Aceeași poveste horror începe de după Beclean. ZERO încălzire în tren până la Sighet, deși temperaturile de afară arătau puțin peste 0 grade Celsius. În stația Valea Vișeului, însoțitorul de vagon cedează cu totul și îi face un scandal monstru mecanicului de locomotivă, care ridică din umeri și explică faptul că sistemul INDA este defect și că să ne bucurăm că a reușit să tracteze trenul până acasă și că avem doar 20 minute întârziere.

Prețul unui bilet la vagon de dormit pe relația Sighet- București: 456 lei, la cușetă 6 locuri: 259 lei. Pe lângă faptul că prețului unui bilet la vagon de dormit depășește contravaloarea consumului de combustibil în cazul în care cineva se deplasează cu autoturismul personal, condițiile de călătorie sunt cele descrise mai sus.

Cum s-a ajuns în situația aceasta? Simplu: mafia și corupția din interiorul CFR, care se pare că are tot interesul de a închide definitiv circulația trenurilor de călători pe linia 409 Sighet - Salva. Este de notorietate faptul că anual operatorii de autobuze care deservesc relația Sighet - Cluj cotizează cu zeci de mii de euro pe la tot felul de directori burtoși de prin Regionala CFR Cluj și la cei care răspund de mersul trenurilor, pentru a obține un mers de tren neconvenabil pentru călători și condiții de călătorie inumane. În aceste condiții, scopul acestora este atins: tot mai mulți călători abandonează trenurile și circulă cu autobuzele. Astfel, trenurile sunt catalogate de corupții din Regionala CFR ca fiind nerentabile, scuză perfectă pentru a închide definitiv linia Sighet - Salva.

Un exemplu clar de blat între corupții din Regionala CFR Cluj și operatorii de autobuze este următorul: „Fantoma”, trenul R 4111, pleacă din stația Sighet la ora 1:00 și ajunge la Cluj Napoca la ora 07:48, cu oprire în aproape toate stațiile. Timp de parcurs, 6 ore și 48 de minute pentru o ditanță de doar 223 km. În ultimele săptămâni, aproape zilnic acest tren de noapte pleacă din Sighet cu dispoziție „neîncălzit”, dispoziție venită din regionala CFR Cluj, deși temperaturile scad frecvent sub zero grade Celsius. Cât timp funcționa trenul internațional Sighet - Budapesta, acesta parcurgea distanța de 223 km de la Sighet la Cluj în cinci ore, timp comparabil cu parcursul autobuzului. Deci, se poate dacă se vrea. Atât de mult a deranjat acest tren, încât mafia transportului auto a reușit să îl anuleze cu ajutorul corupților din Regionala CFR Cluj.

Trenul de București, cuplat cu cel de Timișoara, are timpi de staționare îndelungați și oprește în absolut toate stațiile până în Beclean, inclusiv în: PO (Punct Oprire) Fiezel, H. Bichigiu etc, „stații” în care absolut nimeni nu urcă sau coboară. Pentru secția L9 Sighet sunt alocate cele mai distruse locomotive existente în România, cu sistemele de încălzire a trenului defecte, locomotive care se defectează aproape zilnic șamd.

Totul, pentru a alunga călătorii cât mai departe de trenuri. Din păcate, mai există o singură șansă pentru salvarea circulației trenurilor din Sighet: DNA-ul să îi salte pe toți burtoșii și corupții de prin Regionala CFR Cluj, iar CFR-ul să numească în funcții oameni doar pe criterii de competență, nu pe criterii politice sau de corupție.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și