Din toate aceste solicitări legale și oportune formulate de către Primăria Sighet, CJ Maramureș le onorează cu fix... ZERO LEI. Adică, CJ Maramureș lasă încet municipiul Sighet să moară, să falimenteze. S-au făcut în schimb alocări foarte importante către multe comune din județ, existând și comune care primesc milioane de lei fiecare. Sighetul, în schimb primește fix... ghici cuvântul din patru litere!. (N.B. - cuvântul din patru litere este „ZERO”).

Viceprimarul municipiului Sighet, Onița Ivașcu Maria Daniela, ne anunță în schimb pe pagina sa de Facebook că CJ Maramureș alocă municipiului Sighet suma de 311 mii lei pentru reabilitarea unui parc! Deci, dintr-un total solicitat de către primar în sumă de 13 milioane lei, CJ ne alocă doar 311 mii lei, pe o solicitare venită din partea viceprimarului.

Concluziile le poate trage orice sighetean cu privire la subfinanțarea municipiului Sighet de către Consiliul județean. Surse politice din cadrul CJ Maramureș arată că de fapt Sighetul este vitregit de bani din cauză că primarul municipiului are o altă coloratură politică decât cea a majorității Consiliului județean. Nu știm dacă aceasta este realitatea, însă se ridică numeroase semne de întrebare de ce CJ Maramureș alocă ZERO LEI către Sighet din totalitatea solicitărilor primarului în sumă de 13 milioane de lei. Ce se dorește de fapt? Falimentarea Sighetului???

Redăm mai jos comunicatul de presă remis redacției Sighet 247 de către viceprimarul municipiului Sighet, Onița Ivașcu Maria Daniela:

„O veste bună pentru municipiul Sighetu Marmației!

La ședința de Consiliu Județean de astăzi a fost aprobată finanțarea din bugetul CJ pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii situat în Piața 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmatiei (lângă librăria George Coșbuc).

În urmă cu câteva săptămâni, în calitate de viceprimar al municipiului Sighetu Marmatiei, am depus la Consiliul Județean un proiect privind reabilitarea și modenizarea parcului și locului de joacă din această zonă cu gândul la faptul că cei aproximativ 6.000 de copii ai Sighetului beneficiază de un singur loc de joacă în adevăratul sens al cuvântului, cel situat la Grădina Morii.

Vizualizând lista localităților din Maramureș care au primit sprijin financiar de la Consiliul Județean, am remarcat faptul că sumele alocate de către administrația județeană sunt pentru proiecte concrete ce țin de dezvoltare și nu se acordă bani pentru cheltuielile de funcționare a localităților.

Faptul că se acordă sprijin financiar din partea Consiliului Județean pentru acest proiect reprezintă o garanție că strategia administrației județene este una care ține de dezvoltare, prioritare fiind lucrările de investiții atât de necesare pentru dezvoltarea fiecărei comunități.

Îmi doresc ca în scurt timp să începem lucrările de reabilitare și modernizare a parcului/locului de joacă astfel încât tinerii și copiii din Sighetu Marmației să poată beneficia de un spațiu modern de agrement și de recreere, cu aparate de joacă care nu pun în pericol copiii.

Multumesc consilierilor județeni și președintelui Consiliului Județean care au considerat astăzi oportună alocarea sumei de bani necesară realizării acestui proiect în Sighetu Marmației.

Suma solicitată și alocată pentru reabilitarea și modernizarea parcului și locului de joacă pentru copii din Piața 1 Decembrie 1918 din Sighetu Marmației este de 311 000 lei.

Daniela Onita-Ivascu, viceprimar al municipiului Sighet”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și