Criza ostaticilor din cafenea durează de mai bine de șapte ore. Poliția a confirmat că a luat legătura cu individul înarmat care se află în cafenea.

Între timp, cinci dintre ostatici au reușit să iasă din cafenea. Nu este clar câți au mai rămas înăuntru.

Marele muftiu al Australiei a condamnat atacul din cafeneaua Lindt. Aceasta este situată într-o piață din centrul cartierului financiar și comercial al orașului Sydney, într-o zonă intens circulată de pietoni.

Însemnele de pe steagul din vitrina cafenelei, în limba arabă, reprezintă jurământul de credință față de islam, Shahada. Drapelul este susținut de câțiva ostatici, puși să stea la geam cu mâinile sus.

Poliția a izolat o arie vastă din cartierul de afaceri din centrul metropolei australiene, acolo unde se află cafeneaua, și a avertizat populația să evite zona, care este supravegheată din aer de elicoptere.

Directorul rețelei care deține cafeneaua spune că înăuntru sunt cel puțin 10 membri ai personalului și 30 de clienți. Incidentul s-a produs în jurul orei locale 10:00.

Presa locală relatează că Opera din Sydney a fost evacuată după ce un pachet suspect a fost găsit în clădire.

Premierul australian Tony Abbott a declarat că este un incident „profund îngrijorător”.

Criza durează deja de câteva ore. Poliția a ținut o conferință de presă în care a anunțat că încă nu a reușit să ia legătura cu autorul/autorii luării de ostatici din cafeneaua Lindt.

Președintele Barack Obama a fost informat despre incident și s-a consultat cu principalul său consilier pe probleme de securitate. Potrivit BBC, care citează Reuters, consulatul SUA, aflat în apropiere de cafenea, a fost evacuat.

De asemenea, premierul britanic David Cameron a transmis că Londra urmărește cu atenție evenimentele de la Sydney.


Preluare: Digi24.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și