Aşa spunea Eminescu în atât de duioasa lui poezie „Sara pe deal”. De bună seamă că pe vremea aceea lumea se uita mai mult în sus, spre Dumnezeu şi mai puţin spre est sau, cum se întâmplă acum, spre vest,
când nici măcar sunetul care vine din est nu ne mai e pe plac... Încăpătoarea Catedrală care se înalţă în Bucureşti are deja cloptul ei cel mai mare gata. A fost turnat în Austria
„„pe 11 noiembrie 2016 şi cântăreşte peste 25 de tone, mai precis 252 chintale. Are un diametru de 3,35 metri. Devine astfel cel mai mare clopot în mişcare din lume situat într-un edificiu religios, depăşindu-l pe cel din catedrala din Koln”, ne spune Flavio Zambotto. Aliajul de bronz utilizat este format din 78% cupru electrolitic, cu puritatea de 99,99%, şi 22% staniu electrolitic, cu aceeaşi puritate.[...]. A urmat verificarea şi acordarea lui. Clopotul a fost acordat pe nota DO2. La testare, toate rezultatele au fost excepţionale".”
(www.hotnews.ro)
Pe dej24.ro se precizează:
„Clopotul-gigant va ajunge în România pe 15 mai. Meşterii austrieci au făcut şi proba clopotului care a costat aproape jumătate de milion de euro. 25 de experţi din toată Europa au muncit la realizarea clopotului. După ce a fost turnat, a fost nevoie de trei săptămâni pentru a se răci.”
Impresionant, nu-i aşa? Şi ce mândrie evlavios-patriotică pe noi, să auzim nota do occidentală a cloptului, nu nota do prorusă cum s-ar fi întâmplat dacă nişte oameni harnici din Maramureş, mai precis din Satulung l-ar fi construit!
De ce să avem încredere în românii noştri, când se ştie foarte bine că tot ce vine dinspre Vest e, prin definiţie, mai bun? A fost o întrebare ironică şi retorică totodată. E bine să ştim că firma Blotor din judeţul nostru colaborează cu cea mai mare turnătorie de clopote din lume, „Pyatkov &Co” din Rusia, care a pus la dispoziţia firmei din Satulung, condusă de Blotor Gabriel Radu
„modalităţi de formare a clopotului, materialele necesare pentru acest proces, temperaturi de turnare pentru diferite mărimi de clopote, reţete de bronzuri şi desene tehnice.”
( www.clopoteblotor.ro )
Pe acelaşi site scrie că turnătoria de clopote din Maramureş (nu văd cum ar fi putut fi din altă parte!) e singura din ţară recunoscută de Asociaţia Turnătorilor de Clopote din Europa şi Rusia [...] şi toate ornamentele care dau personalitate clopotului (text, iconografii- ştiu eu ce vreau să spun...) sunt gratuite!
Cloptul deja turnat şi care se odihneşte încă în Austria a costat, aşa cum am mai zis, cam 500 de mii de euro, din care 250 de mii de euro ar fi valoarea materialului. Un calcul simplu arată că cei 25 de experţi au primit cam 10.000 de euro fiecare. Nu cred că meseriaşii din Maramureş ar fi primit atâta bănet...
Va veni o vreme când clopotul nou va umple cu glasul lui Bucureştiul, ţara. Şi n-o va face singur; va avea nişte „fraţi” mai mici care vor dăngăni pentru prima dată în Innsbruck, nu în Satulung...
Buciumul din poezia eminesciană şi clopotele noii Catedrale vor avea în curând ceva în comun: ultimul cuvânt al primului vers din „Sara pe deal”... Cum să nu fie aşa, când în Maramureş se pot turna clopote de până la 35 de tone care pot fi programate să bată la oră exactă, cu o abatere de o secundă la un milion de ani?
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News