Primarul din Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că şi transportul în comun din municipiu va beneficia de tehnicile "smart-city".

"De la 1 iunie, clujenii vor putea cumpăra biletele pentru transportul în comun, pentru autobuze, troleibuze şi tramvaie, prin sms, astfel încât şi acest domeniu să beneficieze de tehnicile smart-city. După parcările din zona centrală, unde am introdus un sistem similar de plată prin sms, iată că se vor putea cumpăra prin sms bilete de transport în comun pe mijloacele Companiei de Transport Public (CTP) Cluj-Napoca. Intrăm în linie dreaptă cu modernizarea IT la nivelul municipiului", a spus Boc.

Potrivit acestuia, costul unui sms pentru un bilet de transport în comun va fi reţinut pe factura telefonului mobil a solicitantului.

O călătorie pe mijloacele de transport în comun ale CTP costă doi lei.


Preluare: MediaFax

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și