Selecţionata Croaţiei a câştigat medaliile de bronz la Cupa Mondială de fotbal din Qatar, după ce a învins echipa Marocului cu scorul de 2-1 (2-1), sâmbătă, pe Khalifa International Stadium din Ar-Rayyan, în finala mică a competiţiei.
Vicecampioana mondială din 2018 s-a impus meritat în faţa revelaţiei ediţiei actuale, Marocul, rămasă fără suflu pe linia de sosire. Josko Gvardiol (7) şi Mislav Orsic (42) au înscris pentru echipa antrenată de Zlatko Dalic, în timp ce Achraf Dari (9) a marcat golul echipei africane.
Croaţia a deschis scorul relativ repede (7), după o fază prelungită de atac, fundaşul Josko Gvardiol marcând cu capul din plonjon de la 11 metri, după o minge recentrată cu capul de Perisic.
”Leii din Atlas” au izbutit o egalare rapidă (9), fundaşul Achraf Dari marcând primul său gol la naţională, în urma unei lovituri libere executate de Ziyech.
Modric i-a dat emoţii portarului Bounou (24), cu un şut de la distanţă, însă goalkeeper-ul marocan a reuşit să îndepărteze pericolul după ce a respins în primă instanţă, iar apoi a degajat din faţa unui adversar.
En-Nesyri a reluat periculos cu capul în faţa porţii mingea centrată din corner de Ziyech, însă nu a venit nimeni la bara a doua să trimită în plasă.
Croaţia a intrat la pauză în avantaj, după ce Mislav Orsic a înscris superb, la colţul lung, din pasa lui Livaja (42).
”Vatreni” au început bine şi partea secundă, dar El-Yamiq a intervenit salvator la şutul trimis de Orsic la colţul scurt (47).
Meciul şi-a pierdut din ritm după ce marocanii, care se confruntau deja cu mai multe indisponibilităţi, i-au pierdut şi pe fundaşii centrali El-Yamiq şi Dari, care au ieşit accidentaţi.
Vlasic a avut o oportunitate notabilă (71), cu un şut de la distanţă. La scurt timp, En-Nesyri a avut egalarea în vârful bocancului, dar şutul său a fost apărat de Livakovic (75).
Kovacic (87) l-a driblat pe Hakimi în careu, dar a şutat pe lângă poartă din poziţie de gol.
Ultima şansă a marocanilor s-a consumat în min. 90+6, când En-Nesyri s-a înălţat impresionant şi a reluat cu capul, însă mingea a trecut puţin peste poartă.
Croaţia a reuşit o nouă performanţă remarcabilă la Cupa Mondială, clasarea pe locul trei, repetând performanţa din 1998 şi legând-o de cea din 2018, când a pierdut finala cu Franţa.
Cele două echipe s-au mai întâlnit în faza grupelor la turneului final din Qatar, când scorul a fost egal, 0-0.
Marocul este prima echipă arabă şi africană care a atins semifinalele Cupei Mondiale, iar selecţionerul Walid Regragui este primul antrenor arab care conduce o echipă naţională în faza eliminatorie a Cupei Mondiale.
Africanii nu au primit gol de la un adversar la ediţia din Qatar până în semifinale, singurul gol încasat până atunci fiind autogolul lui Nayef Aguerd în meciul cu Canada.
Croaţia - Maroc 2-1 (2-1)
Au marcat: Josko Gvardiol (7), Mislav Orsic (42), respectiv Achraf Dari (9).
Ar-Rayyan, Khalifa International Stadium: 44.137 spectatori
Cupa Mondială 2022 - finala mică
Preluare: AGERPRES