Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Horațiu Moldovan, a anunțat luni, în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria, implementarea unui sistem de informare a pacienților prin SMS sau e-mail cu privire la serviciile medicale de care au beneficiat.

Potrivit oficialului, CNAS, în colaborare cu Ministerul Sănătății, va dezvolta o platformă online care va permite pacienților să se programeze pentru investigațiile medicale necesare. „Știm că foarte multe spitale și clinici au sisteme de programări. Le vom face astfel încât acestea să fie interoperabile cu sistemul pe care îl creăm”, a precizat Moldovan.
Pe lângă notificările privind serviciile medicale primite, pacienții vor putea solicita informații suplimentare, inclusiv detalii despre deconturile aferente. „La fel cum, în prezent, pacienții care beneficiază de servicii medicale spitalicești primesc un mesaj pentru feedback, fiecare pacient va primi un SMS sau e-mail care îl va informa despre serviciul medical primit, indiferent dacă este vorba de medicină de familie, ambulatoriu de specialitate, spital, dispozitive medicale sau farmacie. De asemenea, vor exista mecanisme de feedback și posibilitatea de a accesa informații despre decont”, a explicat președintele CNAS, citat de Agerpres.
Limitarea contractelor medicilor și raportarea costurilor reale
Horațiu Moldovan a mai anunțat că medicii vor putea încheia doar două contracte în mediul spitalicesc, față de trei, cum este permis în prezent. Măsura, luată în colaborare cu Ministerul Sănătății, vizează sustenabilitatea sistemului public de sănătate. Excepții vor fi făcute în domenii precum paliația, unde este necesară o capacitate sporită.
Totodată, CNAS va impune, începând cu anul viitor, obligativitatea spitalelor publice și private de a raporta costurile reale ale serviciilor medicale. „Sistemul DRG actual nu reflectă costurile reale ale cazurilor tratate. Prin raportarea costurilor reale, vom ști exact cât costă o apendicită sau o hernie, ceea ce ne va permite să regândim finanțarea spitalelor în funcție de costurile efective”, a declarat Moldovan.
Aceste măsuri au ca scop creșterea transparenței și eficienței în sistemul de sănătate, oferind pacienților acces facil la informații și îmbunătățind gestionarea resurselor medicale.