Cu răbdare şi cu pasiune, poliţiştii maramureşeni le-au explicat elevilor tainele meseriei lor, i-au implicat chiar în activităţile lor zilnice sau le-au făcut recomandări privind modalităţile optime de comportament pentru evitarea implicării în evenimente negative.

Programul săptămânii „Şcoala altfel” a fost pe cât de încărcat, pe atât de frumos şi a inclus: ore de educaţie rutieră, educaţie juridică, concursuri pentru cei mai mici, exerciţii de dresaj cu câinii poliţişti, vizite la Muzeul de Istorie şi Arheologie Maramureş, activităţi „în umbra” poliţiştilor, prezentarea autospecialelor de poliţie, activităţile fiind derulate la nivelul întregului judeţ.

Interesul mare pentru instituţia noastră a fost răsplătit prin implicarea tuturor structurilor din poliţia maramureşeană într-un program „altfel”, menit să-i familiarizeze pe elevi cu atribuţiile poliţiei şi să consolideze astfel sentimentele de siguranţă şi încredere din partea comunităţii.

La final de „Şcoala altfel” poliţiştii de prevenire, rutieri, de investigaţii criminale, de proximitate şi ordine publică, criminalişti şi cei din cadrul subunităţilor de poliţie Borşa, Dragomireşti, Seini, Ulmeni, Tăuţii Măgherăuş, mulţumesc tuturor elevilor care au trecut pragul poliţiei şi celor care au primit vizita noastră, pentru implicarea de care au dat dovadă şi care a făcut ca toate activităţile să fie deosebit de reuşite.

Poliţiştii maramureşeni urează tuturor elevilor „Vacanţă plăcută!”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și