ANM a emis o nouă avertizare de ninsori şi vânt, valabilă de la ora 14.00 până la ora 22.00. Prim-ministrul Victor Ponta a convocat comandamentul de iarnă, la ora 13:00, la Palatul Victoria, potrivit unui comunicat postat pe site-ul Guvernului, informează România TV.
Administratia Naţională de Meteorologie a emis cod galben de ninsori, strat de zăpadă, intensificări ale vântului pentru intervalul 1 decembrie, ora 14 – 2 decembrie, ora 22.
În intervalul menţionat, temporar vor fi precipitaţii, în general moderate cantitativ, predominant sub formă de ninsoare, pe arii extinse în sudul şi centrul ţării, precum şi în zonele de deal şi de munte, unde local stratul de zăpadă nou depus va depăşi 10...15 cm. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depăşi la rafală 50...60 km/h în Oltenia, Muntenia şi Transilvania, iar la munte şi în sudul Banatului va sufla tare, cu peste 80 km/h. Local şi temporar, zăpada va fi viscolită.
Pe arii restrânse în regiunile sudice şi centrale se menţin condiţiile de producere a poleiului.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prezentul mesaj.
Ca urmare a atenţionărilor COD GALBEN de polei emise de ANM, CNADNR acţionează preventiv împrăştiind materiale antiderapante pe sectoarele de drumuri naţionale şi autostrăzi pe care există riscul formării lunecuşului şi poleiului.
"Atenţionăm participanţii la traficul rutier asupra faptului că, din cauza ploilor abundente şi a temperaturilor scazute, poate apărea fenomenul de spălare a materialelor antiderapante împrăştiate pe partea carosabilă a drumurilor naţionale şi a sectoarelor de autostrăzi, în aceste zone existând posibilitatea ca pe anumite sectoare să alterneze suprafeţe lunecoase cu suprafeţe umede.
De asemenea, împotriva depunerii poleiului şi a zăpezii pe suprafaţa părţii carosabile se acţionează pe întreaga reţea de drumuri naţionale şi autostrăzi cu utilaje de deszăpezire şi materiale antiderapante", potrivit unui comunicat emis de CNADNR.
Recomandarea pentru şoferi este să pornească la drum doar cu autoturisme echipate cu pneuri de iarnă, săculeţ cu material antiderapant şi lopată, să aibă o conduită preventivă în trafic, să nu bruscheze comenzile autovehiculelor, să folosească cât mai mult frâna de motor şi să evite depăşirile acolo unde nu există suficient spaţiu şi suficientă vizibilitate pentru a fi executate în condiţii de maximă siguranţă.
Participanţii la trafic pot furniza şi obţine informaţii despre starea reţelei de drumuri naţionale şi autostrăzi la Dispeceratul Comandamentului Central de Iarnă, la numerele de telefon 021/9360, TEL VERDE 0800.80.9360 sau de pe pagina de web a Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România SA www.cnadnr.ro.
Preluare: RomaniaTV.net