Conform prognozei de specialitate, în intervalul 23 iunie, ora 10:00 - 24 iunie, ora 2:00, va fi în vigoare avertizarea Cod portocaliu de vremea rea în Moldova, Transilvania, Maramureş, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea, precum şi în zonele montane, unde vor fi perioade cu averse torenţiale şi se vor acumula cantităţi de apă de peste 40 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 80 l/mp.

De asemenea, vor fi şi intensificări ale vântului, vijelii, descărcări electrice şi grindină, îndeosebi în est şi sud-est.

Tot până miercuri noaptea, la ora 2:00, va fi valabil un Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în extremitatea de vest şi local în sudul ţării. În aceste zone, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii. Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, pe arii restrânse, 40 - 50 l/mp.

Potrivit meteorologilor, în intervalul 24 iunie, ora 2:00 - 25 iunie, ora 10:00, va intra în vigoare o atenţionare Cod galben de vreme instabilă ce va afecta peste trei sferturi din ţară. Astfel, în zonele montane, precum şi în nordul, centrul, estul şi local în sudul ţării vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, grindină şi vijelii.

Cantităţile de apă vor depăşi 20 - 25 l/mp şi, izolat, 40 - 50 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza avertizările emise marţi.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și