Comisia Europeană a avertizat miercuri într-un raport asupra riscurilor în creştere ale atacurilor cibernetice comise de entităţi susţinute de guverne, dar s-a abţinut să menţioneze China ori societatea chineză Huawei Technologies printre ameninţări, spre deosebire de SUA, care consideră această societate drept un instrument de spionaj al statului chinez, relatează agenţia Reuters.
Raportul are ca temă riscurile cibernetice asociate reţelelor 5G, reţele considerate ca fiind cruciale pentru competitivitatea economică a blocului comunitar într-o lume tot mai conectată.
"Printre diverşii potenţiali actori, cei sprijiniţi de state sau statele non-UE sunt consideraţi a fi cei mai periculoşi şi cei mai probabili să atace reţelele 5G", menţionează într-o declaraţie comună Comisia Europeană şi preşedinţia finlandeză a Consiliului UE.
Compania Huawei, concurentă a celei finlandeze Nokia şi a celei suedeze Ericsson, a anunţat că este pregătită să colaboreze cu partenerii europeni pentru securitatea reţelelor 5G. "Constatăm cu bucurie că UE şi-a respectat angajamentul de a avea o abordare bazată mai degrabă pe evidenţe şi pe o analiză aprofundată a riscurilor decât pe vizarea unor ţări sau actori", a reacţionat un purtător de cuvânt al Huawei.
Însă dincolo de acest raport european, statele membre ale UE au abordări diferite în privinţa acestei companii chineze. De pildă, Marea Britanie, un important aliat al SUA, are în vedere să excludă Huawei de la participarea la componentele esenţiale ale reţelelor 5G, în timp ce Germania doreşte aceleaşi reguli ale jocului pentru toţi furnizorii pe această piaţă pentru ca ei să dovedească faptul că sunt de încredere.
Pe de altă parte, raportul mai avertizează şi asupra riscului supra-dependenţei faţă de un singur furnizor de echipamente pentru reţelele 5G. Dependenţa majoră faţă de un singur furnizor sporeşte expunerea faţă de o posibilă întrerupere a serviciilor, de unde poate rezulta de exemplu un eşec comercial cu toate consecinţele ce decurg de aici, se arată în text. Operatorii europeni de reţele, inclusiv compania germană Deutsche Telekom, au de regulă o strategie multi-furnizori pentru a atenua riscurilor de securitate ce pot rezulta din dependenţa excesivă faţă de un singur furnizor.
"Evaluarea Comisiei (Europene) privind 5G recunoaşte că securitate nu este o chestiune legată doar de furnizor", remarcă Alex Sinclair, şeful departamentului de tehnologie al grupului GSMA. "Toţi avem un rol de jucat - de la producători şi până la operatori şi consumatori - şi ne asumăm serios responsabilitatea pentru partea ce ne revine în lanţul securităţii", adaugă acesta.
Uniunea Europeană va încerca să elaboreze până la finele anului în curs un set de măsuri menite să abordeze securitatea cibernetică la nivel comunitar şi naţional. De asemenea, Agenţia Europeană pentru Securitate Cibernetică este aproape de finalizarea unei hărţi cu ameninţările specifice legate de reţelele 5G.
Preluare: AGERPRES