La ce-o folosi memorarea, nu prea înţeleg. În plus, materialele care trebuie parcurse de candidaţi sunt adunate de pe alte meleaguri, care n-au legătură de niciun fel cu sistemul de învăţământ de la noi. Pregătim directorii de şcoli după teoria altora, dar vom face aşa cum e pe la noi. Mi-am ales pentru câteva observaţii cartea „Leadership” a lui Bush. Tony Bush.

Prefaţa cărţii conţine şi următorul pasaj:
„Tendinţa spre management autonom* în Marea Britanie şi în multe alte părţi ale lumii a determinat o apreciere sporită a importanţei competenţelor manageriale ale liderilor din domeniul educaţiei.”

În subsolul paginii ni se explică ce înseamnă „management autonom”.
„Se referă la managementul instituţiei de educaţie în sistem descentralizat, care presupune luarea şi asumarea deciziilor cu privire la: resurse umane, curriculum, marketing, promovare, gestionarea resurselor, relaţiile cu mediul, etc.”

Aş vrea să văd directorul care poate lua decizii privitoare la resursele umane, la curriculum, la marketing. „Ca nuca-n perete”- se întrezăreşte un posibil răspuns la observaţiile lui Bush. Tony Bush.

În capitolul I, scrie:
„Managementul nu are scopuri şi valori supraordonate proprii. Aspiraţia spre eficienţă poate fi misiunea managementului, dar acesta se manifestă în realizarea obiectivelor definite de alţii.”

Cu alte cuvinte, „voi sunteţi managerii, dar tot noi vă vom spune ce aveti de făcut”. Se poate înţelege altceva şi nu mi-am dat seama? Poate cineva să lămurească enigma viitoarei fiinţări a directorului şcolar?

Păi nu trebuie sa intervină nimeni, fiindcă tot autorul cărţii de căpătâi a învăţământului românesc spune că nu toate ţintele managementului educaţional sunt potrivite, mai ales dacă sunt impuse de guvern sau de alte organisme oficiale.

Să ne lămurim: ori laie, ori bălaie!

Se mai vorbeşte în primul capitol despre creşterea nivelului curriculumului prin literaţie sau în matematică.

Puţină literaţie am încercat să fac şi eu cu textul de faţă, din moment ce
„Literația înseamnă înțelegerea, folosirea și reflectarea asupra textelor scrise, cu scopul de a ne dezvolta cunoașterea și potențialul, pentru a deveni indivizi activi în societate.”

Tot în primul capitol se arată că
„Societatea se aşteaptă ca şcolile, colegiile şi universitătile să pregătească oameni capabili să lucreze într-un mediu supus unor schimbări rapide. Profesorii, liderii şi managerii acestora sunt cei care trebuie să ridice ştacheta standardelor educaţionale.”

Ștacheta standardelor educaţionale a scăzut dramatic după ce au apărut modelele de subiecte pentru Bacalaureat sau Examene Naţionale, stimaţi guvernanţi...Pe vremuri, elevii aveau culegeri de probleme, de exerciţii gramaticale. Nu prea se învăţa prin memorare...În afară de aceasta, cu ce soluţii a venit Guvernul de vreo 25 de ani încoace pentru a pregăti elevii la schimbările accelerate ale lumii în care vor trăi şi vor lucra?

Răspunsul l-a dat Bob Dylan acum câteva decenii în „Suflare de vânt” :
„De câte ori trebuie să priveşti drept în sus / Înainte să vezi ceru-adânc?
Şi câte urechi ar trebui să ai / Ca să-i auzi pe cei care plâng? /[...]
Răspunsul, prietene, e suflare de vânt / Răspunsu-i suflare de vânt”

„De câte ori”, sau până când?...

Capitolul al II-lea ne „lămureşte” ce fac profesorii şi ce fac directorii. Concret, după text:
„Profesorii îşi revizuiesc teoriile, în timp ce managerii se angrenează în practică. Acest comentariu sugerează că teoria şi practica sunt considerate aspecte separate ale leadershipului şi managementului educaţional.”

FALS! Profesorii se angrenează în practica exercitării profesiei la fiecare oră de curs. Nu se pot face două lecţii la fel, la acelaşi an de studiu! Profesorii nu răsfoiesc nişte hârtii cu informaţii. Dau informaţii şi dialoghează cu elevii. Managerii (de ce e greşit să le spunem directorii?) fac acelaşi lucru. Oamenii sunt diferiţi, chiar dacă unii încep clasa I şi alţii se pregătesc de pensionare. Cu fiecare se vorbeşte altfel.

Bush. Tony Bush observă cu nemisogină indignare că
„Analiştii managementului educaţional admit discrepanţa dintre numărul de femei din meseria de profesor sau învăţător şi reprezentarea lor la nivelul conducerii.”

Stau să mă gândesc citind rândurile de mai sus la directoarele de şcoli din Sighet. Şi nu cred că partea masculină a profesorilor are ceva de obiectat!

În cartea asta pe care trebuie s-o citească profesorii care vor să devină directori, sunt date exemple din alte ţări despre cât de discriminate sunt femeile la conducerea şcolilor. Aşa o fi, dar ce relevanţă are acest lucru pentru România, unde lucrurile stau cu totul altfel? Pe cine interesează cum e în provincia Shaanxi din China, sau în Africa de Sud? Crede cineva că aceste ţări mor de grija noastră?

Mai găsesc în „fundamentala” carte din care vor fi chestionaţi candidaţii pentru funcţia de director de şcoală românească privitor la diferenţele dintre femei şi bărbaţi din perspectiva liderului de şcoală: femeile au griji, au creativitate şi intuiţie; pe de altă parte, bărbaţii sunt preocupaţi de competitivitate, de reguli şi disciplină.

Ciudat, am cunoscut şi cunosc directori, femei şi bărbaţi, care sunt preocupaţi de toate aceste aspecte...

Autorul se mai plânge în interesanta-i lucrare că sunt prea puţini directori negri prin anumite ţări. Consternat de rasismul făţiş evidenţiat de Buşh şi Moloi în 2008, care arată că profesorii din minoritatea neagră au şanse minime de a fi promovaţi ca lideri de şcoală decât profesorii albi, îmi
iau angajamentul să susţin prin toate mijloacele de care dispun oricare coleg negru care ar dori să fie directorul şcolii în care funcţionez. Chiar aşa, e strigător la cer cu atâta discriminare! Mulţumesc domnului Bush. Tony Bush că mi-a deschis ochii la un fenomen extrem de îngrijorător pentru şcoala românească!

Comentariile despre carte pot continua. N-ar folosi nimănui. Nici măcar viitorului director de şcoală, care trebuie să aibă alte calităţi, nu aceea de memorator al unor texte care nu se potrivesc deloc României care vrea schimbare dar nu prea ştie calea.

Cadrele didactice ştiu să-şi aleagă liderul dintre ele. De ce nu se face aşa, că ar fi cel mai eficient şi sigur mod de a constata că s-a făcut un pas important pentru generaţiile viitoare, poate voi găsi răspunsul în altă carte a lui Bush. Tony Bush!

Din toată bibliografia pe care trebuie s-o parcurgă şi s-o memoreze viitorii directori, am ales ce-a fost mai „digerabil” pentru a-mi expune câteva opinii. Dacă tot se face concurs „Cine memorează mai mult ăla e” şi anticipând o departajare anevoioasă a candidaţilor, propun ca în bibliografia de memorat să fie inclusă şi una dintre poeziile în limba spargă scrise de Nina Cassian.

IMPRECAŢIE
„Te-mboridez, guruvă şi stelpică norangă,
te-mboridez să-ţi calpeni introstul şi să-ţi gui
multembilara voşcă pe-o creptiruă pangă
şi să-ţi jumizi firiga lângă-un hisar mârzui.
Te-mboridez, cu zarga veglină şi alteră,
să-ntrauri eligenţa unui letusc aţod
pe care tentezina humblidelor ţiferă
şi plenturează istra în care hurge Dod.”

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News