”Trebuie să îmbunătăţim pregătirea de luptă a trupelor ucrainene în perspectiva oricărei modificări a situaţiei operative”, a declarat Zelenski într-o alocuţiune televizată.

Şeful statului ucrainean a anunţat că ”în scurt timp” vor fi organizate exerciţii de antrenament pentru rezerviştii care vor face parte din unităţile de apărare a teritoriului.

Cu ceva timp în urmă, Zelenski a ordonat creşterea numărului de membri ai acestor unităţi - din care fac parte inclusiv vânători şi pădurari - la circa două milioane.

El a dat asigurări că, pentru moment, ”nu există necesitatea unei mobilizări generale” în rândul populaţiei şi a exclus riscul unui război la scară mare cu Rusia, motiv pentru care a respins apelurile de a impune legea marţială în Donbas, în ciuda recunoaşterii de către Moscova a autoproclamatelor republici separatiste Doneţk şi Lugansk.

Vladimir Putin a recunoscut luni independenţa regiunilor separatiste proruse Lugansk şi Doneţk din estul Ucrainei şi a ordonat trupelor ruse să intre în aceste teritorii, sfidând Occidentul şi alimentând temerile privind izbucnirea unui război. Decizia a fost condamnată de comunitatea internaţională drept o încălcare a integrităţii teritoriale şi a suveranităţii Ucrainei.


Preluare: AGERPRES

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și