Credeam că s-a atins maximul de penibilitate în Consiliul local Sighetu Marmaţiei, din moment ce acelaṣi Consiliu a votat-o pe doamna Daniela Oniţa Ivaṣcu să fie mâna dreaptă a primarului Vasile Moldovan, iar acum acelaṣi Consiliu vrea s-o schimbe din funcţie.

Nu, azi s-a demonstrat că penibilul din politica sigheteană nu are limite. Dar îmbracă forma concretă a aleṣilor locali, pe care acum, vâzând ce nu s-a întâmplat azi, îmi permit să-i întreb, în numele celor care ṣi-au pus un dram de speranţă în acţiunile lor pentru binele localităţii prea mult împovărate de certuri ṣi interese mărunte.

Când v-aţi trezit, stimaţi consileri locali? Dacă ṣtiaţi că nu va face ce trebuie de făcut, de ce-aţi ales-o ? Aţi făcut ceva doar ca să fie făcut? Votăm ṣi mergem repede acasă că ni s-a făcut foame sau ne-am plictisit la ṣedinţa de alegere a viceprimarului? Până când să mai suportăm noi, alegătorii întristaţi, interesele mărunte de partid ale domniilor voastre ?

Cititorii îṣi aduc cu siguranţă aminte că pentru alegerea viceprimarului Sighetului s-au făcut mai multe încercări. Până la urmă, din plictiseală, din compromis politic sau mai ṣtiu eu din ce cauză a foast aleasă doamna Oniţa Ivaṣcu.

În loc de bună colaborare cu primarul, la care speram toţi pentru revigorarea cenuṣiului oraṣ ṣi creṣterea mândriei patriotice locale de a locui în el, viceprimarul în sfârṣit ales s-a ales doar cu dreptul de a oficia căsătorii ṣi de a supraveghea activitatea firmei care adună gunoiul.

Cam prea puţin... Cam prea bătaie de joc...

Vechea „prietenie″ dintre PSD ṣi PNL se manifestă ṣi la Sighetu Marmaţiei, la fel ca la Bucureṣti. Acum, preṣedintele tuturor românilor nu mai zice nimic de Pee-See-Dee, pentru că n-are încotro. Ehe... să fi avut PNL posibilitatea unei majorităţi lejere în Parlament, ce răi ṣi infami ar fi fost pesediṣtii...

Azi peneliṣtii din Consiliul local Sighetu Marmaţiei ne-au arătat solidaritatea de nezdruncinat în jurul conducătorului lor local ṣi dispreţul de neîngăduit faţă de votanţii care ṣi-au pus speranţa în prestaţiile lor.

La partidele actuale, indiferent despre care ar fi vorba, jocul de culise, grupuleţele de interese ṣi obedienţa manifestată la modul absolut josnic faţă de cei care-i pot ajuta să-ṣi vadă de propria prosperitate economică au devenit faţeta normală de manifestare pe tărâm politic. De ce-ar fi PNL-ul altcumva ?

Şi acum revin la crunta constatare de azi,16 septembrie 2022, ora 13;45. Şedinţa Consilului local Sighetu Marmaţiei s-a încheiat fără să fi început. N-a fost cu cine. Reprezentanţii PNL nu s-au prezentat, deci organigrama Primăriei locale rămâne tot aṣa.

Să numim ziua de azi o victorie a PNL-ului local? Poate, doar că cine a câṣtigat azi prin... neprezentare sigur va pierde mâine, la vot.

Mâine, ṣi posibil pentru foarte mult timp! Fapta de azi va atârna greu pe viitor...

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și