DSVSA Maramureş a anunţat că se vor face activităţi drastice de verificare la frontieră, în vederea prevenirii introducerii în România a unor produse de origine animală prin care se poate transmite virusul PPA.

ANSVSA a anunţat că în toate punctele de trecere a frontierei, personalul sanitar veterinar existent în incinta punctelor de trecere a frontierei, în cooperare cu reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Română, acţionează pentru prevenirea intrării pe teritoriul ţării a PPA.

La frontiera externă, intrarea în România a autovehiculelor care transportă animale vii se va permite numai prin punctele de trecere a frontierei în care sunt organizate Posturi de Inspecţie la Frontieră de către ANSVSA. Maramureşul nu figurează cu un astfel de post de inspecţie, doar vecinii sătmăreni, la Halmeu.

În ceea ce priveşte frontiera internă, în situaţia prezentării la controlul de frontieră pe sensul de intrare în România a autovehiculelor care transportă porci vii, personalul Poliţiei de Frontieră Române va informa Direcţia Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Maramureş, în vederea efectuării controalelor sanitar-veterinare asupra acestor transporturi.

“În cazul în care sunt depistate transporturi de porci vii, care nu corespund din punct de vedere al normelor sanitare veterinare, vor fi sesizaţi imediat reprezentanţii Poliţiei de Frontieră Române, pentru a interzice intrarea în ţară a respectivelor autovehicule”, a anunţat ANSVSA.

Vă reamintim că în Maramureş au fost interzise târgurile de animale, tot ca o măsură de prevenire a apariţiei pestei porcine africane.


Preluare: axanews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și