Conform surselor noastre, BEJ Maramureș a înaintat spre analiză către BEC cererea în cauză care va emite o decizie în acest sens, privind reanalizarea buletinelor de vot nule și albe pentru întreg județul Maramureș (Circumscripția electorală Nr. 26).

În alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016, ALDE a obținut în județul Maramureș un număr de 6.077 voturi, adică 4,65%, sub pragul electoral de 5% impus de lege. Pentru ca ALDE Maramureș să fi trecut pragul electoral la nivel de județ pentru Camera deputaților i-ar mai fi trebuit un număr de 500 - 600 de voturi. Nici atunci ALDE Maramureș nu avea garanția că putea să prindă un mandat de deputat. Totuși, disperarea este foarte mare în cazul deja fostei doamne deputat Cornelia Negruț.

Surse apropiate Corneliei Negruț au declarat pentru Sighet 247 că aceasta are accese de furie și isterie, plângând de nervi, neputându-se împăca cu ideea că pleacă acasă din Parlament și că maramureșenii și sighetenii nu o mai doresc. Activitatea domniei sale în calitate de deputat la nivel de Sighet a fost practic inexistentă, dânsa dând foarte rar pe aici prin Sighet, deși îl reprezenta, preferând să stea în vila luxoasă cu piscină acoperită a domniei sale din Baia Mare.

Redistribuirea mandatelor la nivelul întregii țări a rămas blocată până la pronunțarea Biroului Electoral Central (BEC) asupra cererii formulate de ALDE Maramureș cu privire la renumărarea voturilor.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și