Austria va intra într-o nouă perioadă de carantină marţi 17 noiembrie şi până pe 6 decembrie inclusiv, a anunţat sâmbătă cancelarul Sebastian Kurz.
Guvernul va închide şcolile, magazinele şi prestările de servicii şi va impune o interdicţie de circulaţie.
"O a doua carantină este singurul instrument cunoscut care funcţionează", a spus cancelarul conservator într-o conferinţă de presă, subliniind că măsurile sunt necesare pentru a reduce numărul infecţiilor şi pentru a evita supraîncărcarea sistemului spitalicesc.
"Este singurul mod în care putem salva Crăciunul", susţine el, oferind speranţa că măsurile vor fi relaxate până la marea sărbătoare de la sfârşitul lunii decembrie, relatează DPA.
Austria este una dintre ţările europene care ieşise cel mai bine primăvara trecută din primul val de pandemie de coronavirus, dar se confruntă acum cu o creştere constantă a infecţiilor. Noile măsuri de carantină sunt similare cu cele din primăvară.
Pe 3 noiembrie, guvernul a anunţat o carantină parţială, cu închiderea restaurantelor, barurilor, teatrelor, sălilor de concerte, precum şi a universităţilor şi colegiilor pentru elevii de peste 15 ani, precum şi o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii.
Cu toate acestea, măsurile nu au produs rezultatele scontate, iar infecţiile au continuat să crească la un nou maxim de aproximativ 9.600 de cazuri vineri, cu peste 4.000 de persoane spitalizate, dintre care aproximativ 560 în terapie intensivă. Alte 7.000 s-au înregistrat sâmbătă, comparativ cu doar 1.000 la începutul lunii octombrie.
Media săptămânii trecute a fost de aproximativ 7.000 de infecţii pe zi, cu o incidenţă de 550 de cazuri la 100.000 de locuitori, adică de 11 ori mai mare decât valoarea dorită, în timp ce 77% din infecţii nu mai pot fi urmărite, relatează EFE.
Numărul deceselor cauzate de COVID-19 depăşeşte 1.600, dublu faţă de acum două luni.
Confruntată cu această situaţie, ţara alpină trebuie să extindă interdicţia de circulaţie nocturnă la întreaga zi, ceea ce implică faptul că toate instituţiile de învăţământ, de la creşe până la universităţi, trebuie să rămână închise şi să funcţioneze online.
Angajaţii care nu pot lucra în telemuncă îşi vor putea trimite copiii la şcoli şi grădiniţe pentru a fi supravegheaţi acolo.
Toate magazinele şi serviciile neesenţiale, inclusiv saloanele de coafură, trebuie să rămână închise pentru următoarele trei săptămâni, cu excepţia supermarketurilor, farmaciilor, băncilor şi oficiilor poştale.
"Dacă nu reacţionăm masiv, există riscul ca infecţiile să crească în continuare sau să rămână la un nivel prea ridicat", a spus Kurz. "Scopul nostru este să redeschidem comerţul şi şcolile începând cu 7 decembrie", a rezumat cancelarul federal.
Măsurile anunţate sâmbătă includ un apel explicit din partea guvernului către toate companiile şi toţi angajaţii să lucreze de la distanţă, ori de câte ori este posibil.
În plus, contactele sociale ar trebui să fie limitate la maximum începând de marţi, la persoanele care împart acelaşi domiciliu şi la persoanele importante în afara locuinţei, dar întotdeauna doar una pentru fiecare întâlnire.
Statul va acorda ajutoare financiare generoase companiilor afectate de această a doua închidere, urmând exemplul asistenţei pentru sectorul gastronomic închis din 3 noiembrie. Este vorba de compensaţii cu până la maximum 80% din cifra de afaceri înregistrată în noiembrie anul trecut.
Deşi sporturile individuale în aer liber vor fi permise, toate activităţile sportive organizate şi federate vor fi paralizate, cu excepţia sporturilor de performanţă, cum ar fi fotbalul.
Bisericile creştine şi alte lăcaşuri de cult vor rămâne deschise şi pot oferi ceremonii religioase.
Preluare: AGERPRES