”Dacă vaccinul ar fi fost finalizat așa de repede, cum spune Iohannis, se puteau amâna alegerile parlamentare, până la apariția acestuia. Pentru că viața românilor nu are preț, iar siguranța noastră, a tuturor, ar trebui să primeze. În realitate însă, vaccinul nu există, după cum chiar și Iohannis a recunoscut când a spus că încă nu este autorizat sau agreat un astfel de vaccin la nivelul Uniunii Europene”, a conchis Comin Butuza, candidat al PSD Maramureș pentru Parlamentul României la alegerile din 6 decembrie.

Iohannis și Guvernul PNL trebuie să le explice românilor pe ce și cui a dat habarnistul mistru al finanțelor, Cîțu, banii pentru vaccin. Vorbim despre o sumă de 12 milioane de euro pe care Guvernul liberal susține că a plătită, însă nu există niciun vaccin autorizat. Mai mult, toți cei care au într-o fază mai mult sau mai puțin avansată producția unui astfel de vaccin au anunțat că nu își asumă responsabilitatea pentru eventualele efecte nocive. Și atunci vine întrebarea logică: vorbim despre un vaccin electoral marca PNL?

Putem scăpa de acest guvern incompetent duminică, 6 decembrie, votând masiv anti PNL, anti Orban și anti Iohannis! În 6 decembrie putem să redăm românilor siguranța unui trai mai bun! În 6 decebmbrie alegem viața și libertatea în locul morții și a carantinei!


Comandat de PARTIDUL SOCIAL DEMOCRAT MARAMUREȘ, cod mandatar financiar 11200020

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și