Când polițiștii au ajuns în fața blocului, bărbatul de 47 de ani era în fața blocului împreună cu fetița. Individul a refuzat să le deschidă ușa apartamentului, motiv pentru care oamenii legii au chemat proprietarul.

Polițiștii au găsit-o pe tânără decedată în baie.

Ramona Gabriela Ile și bărbatul de 47 de ani nu erau căsătoriți. Femeia era coafeză și mergea zilnic la fostul iubit să își vadă fetița.



Fetița a fost preluată de Protecția Copilului
Purtătorul de cuvânt DGASPC Maramureş, a declarat pentru Observator, că fetița femeii a fost preluată de Protecția Copilului, micuța urmând să fie dată în plasament familiei extinse.

"Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Maramureș a instituit o măsură de protecție specială în regim de urgență la un asistent maternal profesionist pentru fetița în vârstă de 3 ani. Cazul rămâne în evaluarea specialiștilor noștri, urmând ca, în eventualitatea în care vor fi identificate rude până la gradul IV care își vor asuma responsabilitatea creșterii și îngrijirii copilului, să fie instituită măsura plasamentului la familia extinsă", a precizat Adrian Mândru.

Tânăra a fost dată dispărută de actualul iubit
Reamintim că tragedia s-a produs noaptea trecută, în Baia Mare. Poliția a fost sesizată de către un bărbat că iubita lui a plecat de acasă în timpul zilei și nu a mai revenit.

Polițiștii au demarat de urgență activități specifice pentru căutarea sa, ulterior aceasta fiind găsită decedată, într-un imobil de pe strada Gării din Baia Mare. Cadavrul a fost transportat la morga spitalului în vederea efectuării necropsiei.

"Întrucât există suspiciuni cu privire la comiterea infracțiunii de omor, cazul a fost preluat de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureș.

Bănuit de comiterea faptei este fostul concubin al victimei, un bărbat în vârstă de 47 de ani, față de care s-a dispus măsura internării la spitalul din Sighetu Marmației.

Cercetările continuă în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a comis fapta", au anunțat reprezentanții IPJ Maramureș.

Acest articol a fost realizat cu informațiile transmise de reporterul Observator în Maramureș Simona Vasiac.


Preluare: observatornews.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și