Crin Antonescu este în picaj liber în sondajele de încredere. Preşedintele PNL a ajuns să fie de abia pe locul 5 ca nivel de încredere al românilor. De altfel, şi scorul partidului său este, potrivit celui mai recent sondaj, de doar 19 la sută, mult sub PSD şi foarte apropiat de cel al PDL, potrivit unui nou sondaj Sociopol, citat de România TV.
Crin Antonescu se bucură în rândul românilor de un nivel de încredere de 24%, mult sub Mugur Isărescu, care are 49%, Victor Ponta, cu 41%, Sorin Oprescu cu 36%. De asemenea, există un alt lider PNL, Klaus Iohannis, care are un nivel de încredere mult mai ridicat decât Crin Antonescu, de 37%. Preşedintele României, Traian Băsescu, are un nivel de încredere de doar 23%.
Dacă săptămâna viitoare ar fi alegeri, atunci românii nu s-ar înghesui la urne. 52% dintre români spun că nu se vor prezenta la vot, în timp ce doar 36% dintre români ar fi dispuşi să meargă la scrutin.
În privinţa partidelor pe care le-ar vota pentru Parlamentul European, PSD are un procent de peste 40%, în timp ce PNL se află mult sub, cu doar 19% intenţie de vot, un nivel mai apropiat de scorul pe care l-ar obţine PDL, adică 15%.
Românii sunt foarte mulţumiţi şi mulţumiţi de activitatea premierului Victor Ponta - 52% dintre români spun asta, în timp ce Traian Băsescu este privit în acelaşi fel de 18% din populaţie.
Sondajul a fost realizat în perioada 9-12 septembrie pe un eşantion de 1017 de persoane, cu o marjă de erore de ±3,2%.