Cum ședința a fost anunțată luni, 26 octombrie, ziua ședinței trebuia să fie vineri, 30 octombrie. Consilierii județeni PSD Maramureș, prezenți la această întrunire ilegală au transmit președintelui Ionel Bogdan faptul că ședința nu este statutară și forța majoră nu se justifică prin faptul că se constituie două comisii de specialitate și se aleg doi vicepreședinți ai Consiliului Județean, însă noul șef al administrației județene a refuzat categoric să anuleze întâlnirea. Grăbit să instaleze clientela de partid și să profite de majoritatea simplă pe care o avea datorită faptului că doi consilieri județeni nu au apucat să depună jurământul, Ionel Bogdan a continuat ședința ilegală, care va fi atacată în contencios administrativ de către reprezentanții social-democraților maramureșeni. Mai mult, acest caz va fi adus și la cunoștința prefectului de Maramureș, care trebuie să asigure legalitatea în astfel de situații.

Crina Chilat, consilier județean PSD aflat la primul mandat a explicat faptul că majoritatea oamenilor aleși de maramureșeni în noul Consiliu Județean își doresc să facă administrație și nu politică în interiorul Palatului Administrativ, însă o administrație de calitate, care să servească interesului cetățenilor. ”Nu dorim să începem acest mandat sub semnul întrebării legalității acestei ședințe. Conform Codului Administrativ, art. 179, coroborat cu Legea 134/2011, art. 181, convocarea unei ședințe extraordinare în cadrul Consiliului Județean se face conform termenului, în decurs de trei zile. Dacă am fost convocați în 26 octombrie, ședința trebuia să aibă loc în 30 octombrie. Niciunul dintre proiectele supuse dezbaterii nu explică urgența și tocmai aceea ne prevalăm de dreptul nostru de a nu participa la această mascaradă și de a ataca în contencios-administrativ orice hotărâre va fi luată în cadrul acestei ședințe”, a declarat consilierul județean PSD Maramureș, Crina Chilat.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și