– Ai trecut de la Cluj la Podgorica, apoi la Brașov și acum ești în Baia Mare. Ce te-a făcut să alegi Minaur?

– În primul rând, obiectivele pe care le are în acest sezon și în sezonul viitor, transferurile făcute de club. Mă interesează performanța, care mereu a existat la acest cluj. Minaur se bate mereu pentru rezultate. În al doilea rând, conducătorii acestui club m-au dorit încă de când eram la Cluj. În acest an au insistat cel mai mult și am simțit că mă doresc să fiu aproape de ei, să fiu la această echipă.

– Transferul tău este considerat unul dintre cele mai bune în lumea handbalului de la noi. Nu crezi că este o presiune mai mare pusă pe tine?

– Presiune există mereu, inclusiv la antrenament. Acest transfer nu poate decât să mă motiveze. Presiunea o pot transforma în mai multă muncă. Așteptările sunt mari și din punct de vedere al performanțelor. Chiar fanii mi-a trimis multe mesaje și mi-au spus că așteaptă mult de la mine.

– Tu ai un palmares bogat, ai multe meciuri jucate la toate nivelurile, ai debut în Liga Florilor la 16 ani și ai evoluat constant. Cunoști echipele, cunoști jucătoarele. Cum ți se pare acum echipa CS Minaur?

– Extrem de motivată și la un nivel foarte bun de profesionalism. Îmi place foarte mult staff-ul pe care-l avem, cel medical, cel tehnic. Văd multă dorință de muncă, de performanță. Asta îmi place cel mai mult. Toată lumea este focusată pe muncă.

– Simți că Baia Mare este mai puternică acum comparativ cu sezonul trecut?

– Da. Cu siguranță. Au venit jucătoare de top mondial, care joacă și pentru echipele lor naționale: Suedia, Serbia, Japonia, Brazilia, chiar și de la echipa României. Avem un lot numeros și destul de valoros, care spre să se ridice la nivelul așteptărilor.

– Unde vezi Minaur în noul sezon? Asta și pentru că foarte multe echipe s-au întărit în această vară. Noi avem jucătoare bune, care trebuie să formeze la un moment dat, după un rodaj, o grupare foarte solidă.

– Gândul meu este să ne vedem în partea de sus a clasamentului. Pentru asta am venit, pentru asta o să muncim, lucrăm zi de zi pentru acest lucru.

– Cu echipa națională?

– Este incertitudine mare la nivel de echipă națională, nu știm absolut nimic în acest moment, vom vedea dacă se vor mai disputa competițiile majore și în ce mod. Îmi doresc să mă întorc cât mai repede la echipa națională.

– Îți place orașul?

– Da, îmi place. Am mai fost aici acum 10 ani, am stat un an. Orașul este curat, nu este foarte aglomerat și de asta îmi place. În plus, mai este și destul de aproape de casa mea, de familia mea.



Cristina Laslo s-a născut în 10 aprilie 1996 la Cluj-Napoca și are 1.78 m și 76 de kilograme. Este campioană mondială de tineret cu echipa României în 2014 (Muntenegru), când a făcut parte și din echipa turneului final (centru). A fost cel mai bun centru și la Mondialele de tineret din 2016 (Rusia), când echipa României s-a clasat pe locul 3, cucerind medalia de bronz. Și-a început cariera la CSȘ Viitorul Cluj-Napoca, din 2011 până în 2017 a jucat pentru CS Universitatea Cluj-Napoca, iar apoi a plecat în Muntenegru, la ZRK Buducnost Podgorica, acolo unde a jucat până în vara anului 2019. Sezonul trecut a evoluat pentru Corona Brașov, iar din această vară este jucătoarea echipei CS Minaur Baia Mare.

Cristina Laslo are 48 de meciuri pentru echipa națională de junioare, pentru care a marcat 207 goluri. La națională de tineret are 31 de prezențe (175 de goluri), în timp ce la echipa națională de senioare are 35 de meciuri și 28 de goluri marcate.

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și