Reprezentanta țării noastre, în vârstă de 27 ani, care evoluează la formația ZRK Buducnost Podgorica, a acumulat 84 de puncte în această anchetă, devansându-le pe norvegiencele Nora Mork (52 pct) și Heidi Loke (49 pct). Neagu îi succede în palmares lui Heidi Loke, triplă câștigătoare a acestui titlu (2011, 2013 și 2014) și unguroaicei Zsuzsanna Tomori, care a primit această distincție în 2012.

Cristina Neagu a cucerit în acest an, cu selecționata României, medalia de bronz la Campionatul Mondial de handbal feminin, unde a fost desemnată cea mai bună jucătoare a turneului, fiind totodată una dintre componentele de bază ale lui Buducnost Podgorica în campania câștigătoare din Liga Campionilor ediția 2014/2015.

O altă jucătoare română premiată de handball-planet.com este Paula Ungureanu, care a fost inclusă în echipa anului 2015, alături de Cristina Neagu.


Preluare: AgerPres.ro

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și