Existența coronavirusului este, din păcate, indiscutabilă și – cu excepția teribiliștilor, respectiv a neîncrezătorilor sau negaționiștilor încă neafectați – cam toți pământenii sunt conștienți de riscul infectării cu perfidul vrăjmaș și de groaznicele suferințe pe care le produce după încuibarea sa în corpul uman.
Prin urmare, problema fundamentală a acestei pandemii nu constă în dovedirea ei de către organismele internaționale (de exemplu,OMS – Organizația Mondială a Sănătății) și autoritățile cu rol decizional la nivel național sau suprastatal (directive, restricții, statistici mai mult sau mai puțin discutabile), ci în modul cum cetățenii unei țări, fără ingerințe politice sau presiuni psihice, sunt pregătiți de cârmuitori pentru cele două faze:
1) Faza prevenirii prin acte normative (la noi, de pildă, starea de urgență, starea de alertă, recenta lege a carantinării) și prin stresantele mesaje guvernamentale din mass-media cu purtatul măștii, spălatul des pe mâini, evitarea aglomerațiilor și păstrarea distanței sociale;
2) Faza tratării infectatului (conștient sau inconștient de consecințe), care – cel puțin în România – se derulează exasperant de anevoie și, de regulă, în dauna bolnavilor de cancer, diabet, boli cardiovasculare etc.
Desigur, năstrușnicul Departament pentru Situații de Urgență (DPS), condus de controversatul medic și secretar de stat Raed Arafat, are mare grijă să ne înspăimânte zilnic (cică doar așa ne conștientizează!) cu sporul infectaților, vindecaților și decedaților de coronavirus la nivel planetar și național, ba chiar județean, dar niciuna din aceste statistici oficiale (cu certitudine măsluite în scop politico-financiar, precum crâncena „bătălie” dusă pentru smulgerea de bani europeni sau scandaloasele afaceri cu măștile, și nici măcar din greșeală confirmate de surse neoficiale) nu suflă niciun cuvințel despre îngrijorătoarea creștere a numărului răpușilor, în toată această perioadă pandemică, fie din cauza faptului că neinfestații pur și simplu nu puteau să intre în multe spitale din țară (cică astea, prin ordinul ministrului Sănătății, erau/sunt pregătite pentru primirea virusaților!), fie că, atunci când „tradiționalii” bolnavi izbuteau să pătrundă în incinta spitalelor-redute, unii dintre ei mureau cu zile în disperata încercare de a intra în posesia atotputernicului test coronavirus, chit că aceste teste sunt needificatoare atât în ceea ce privește precizia lor (cazul testelor rapide, cu o precizie sub 50%), cât și durabilitatea. Da, căci cinci sau zece minute după primirea testului negativ, poți să fii infectat de cineva, care habar nu are că este purtătorul buclucașului și enigmaticului virus...
Păi, o să-mi răspundă un biet naiv sau un arogant spălat pe creier de propaganda oficială, tocmai de aceea suntem siliți prin acte normative și prin teama de amenzi să purtăm botniță în spațiile economico-sociale închise. Numai că respectiva botniță (chiar cu mai multe straturi, utilizată fără cusur și des spălată ori schimbată), are nevolnicul rol al frecției la un picior de lemn, atâta vreme cât spațiile dintre firele țesăturii sunt, în cel mai fericit caz, de ordinul micronilor (a milioana parte dintr-un metru), pe când nanometricul virus este de o mie de ori mai mic.
Iată de ce taina (după unii științifică, după alții conspiraționistă) în care continuă să fie învăluit coronavirusul, l-a determinat pe eminentul profesor Vladimir Beliș să opineze într-un interviu televizat că mult discutatul Covid-19 nu este natural, totodată să-și exprime nedumerirea că s-au făcut atât de puține autopsii pe cadavre pentru cunoașterea cu precizie a organelor afectate, iar pe jurnalistul Ion Cristoiu l-a îndreptățit să afirme că, aidoma ca la Decembriadă (dar acuma la scară planetară), perioada pandemică reprezintă o uriașă și nerușinată manipulare a pământenilor și că la noi, pandemia este cu sârg întrebuințată de „liberalii” iohanniano-orbanieni întru amânarea datei alegerilor.