Aproape toți românii (sigur, îi am în vedere pe cei responsabili, cu scaun la cap și cu un dram de cultură), mai puțin cârmuitorii lor postdecembriști (la grămadă președinți, parlamentari și miniștri) știu foarte bine, iar prezentul confirmă din plin, că o societate rulează înspre prosperitatea reală și generală pe două linii: credința sinceră și educația temeinică.
Firește, atâta timp cât în respectiva țară, contrar celor ce se petrec în România de ieri și de azi, obiectul de activitate (pământ, păduri, mine, petrol, gaze, metale rare, fabrici, uzine, nave, rețele electrice etc.) n-a fost înstrăinat/vândut pe bani puțini și pe comisioane grase, respectiv atâta timp cât materia cenușie a unei nații (cercetători, ingineri, medici, profesori, economiști, studenți eminenți, meseriași de mâna-ntâi), principalul motor social al unei fabuloase prosperități (cazul Japoniei, extrem de săracă în resurse naturale, însă din plin dăruită de Atoatefăcător cu cutremure, taifunuri, oameni înțelepți, curajoși și devotați misiunii lor existențiale până la sacrificiul suprem), nu numai că - printr-o mult necesară politică centripeto-românească – nu este încurajată să rămână acasă (dimpotrivă, nu se face mai nimic pe linia ofertelor avantajoase ale statului în plan profesional și salarial), ci inteligența autohtonă chiar este îmboldită să emigreze, potrivit mizeriei băsesciene „Cui nu-i place, n-are decât să plece”...
Proces în derulare (deja națiunea nostră resemnată a pierdut vreo șase milioane de suflete), prin care România devine tot mai săracă, iar statele occidentale (SUA, Canada, Franța, Spania, Italia, Marea Britanie, Germania), țări preferate de specialiștii români, din ce în ce mai bogate și mai arogante cu una (am numit țara noastră) din generoasele surse actuale ale opulenței și destrăbălării lor.
Și iată unul din paradoxurile care alimentează înfiorătoarea inechitate globală și europeană: România, țara cea mai săracă din Uniunea Europeană (asta ilustrează toți indicatorii nivelului de trai), îmbogățește cu specialiștii ei țările cele mai parșive ale continentului și ale lumii!
Dar, atenție, acest uriaș și neîntrerupt furt demonocratico-globalist din precara avuție națională a tuturor țărilor subdezvoltate și în curs de dezvoltare (unii americani, nu știu dacă sinceri sau cinici, au recunoscut în repetate rânduri că guvernul lor câștigă anual, prin racolarea forței de muncă de înaltă calificare din țările sărace ale lumii, circa 10 miliarde de dolari!), nu se datorează numai guvernelor occidentale și companiilor lor transnaționale, care – prin oferte tentante și convenții internaționale favorabile lor – atrag crema forței de muncă de pretutindeni, ci în egală măsură (poate chiar mai mult) ocârmuirilor corupte, trădătoare și neroade din țările furnizoare, acestea – așa cum spuneam mai sus – încurajând ruinătorul trafic pentru popoarele lor, fie pentru a-și păstra funcțiile efemere, fie (cel mai adesea) pentru substanțiale avantaje pecuniare.
De pildă, România postdecembristă a pierdut enorm de mult (în continuare pierde, procesul fiind în derulare) prin expatrierea milioanelor de români, din care vreo câteva zeci de mii, dacă nu chiar sute de mii, sunt esențiali pentru economiile țărilor vestice unde se oploșesc, țări în care efectul Flynn de idiotizare (oficialii utilizează sintagma edulcorată „scăderea nivelului de inteligență”) este mai avan decât pe meleagurile noastre, probabil din pricina consumului de droguri și a sodomiei...
Însă, deși efectele acestui megaexod îi afectează pe toți românii rămași în bătăturile lor și deși năucitorul fenomen este din când dezbătut în presă, ba chiar este deplâns cu lacrimi de crocodil de răhățoasele noastre autorități, în cei aproape 33 de ani de postdecembrism nu numai că nu s-au luat măsuri concrete pentru limitarea sa (de pildă, o lege simplă și clară pentru absolvenții facultăților de stat: „Toți absolvenții instituțiilor de stat sunt obligați să muncească în țară până la stingerea completă a cheltuielilor făcute cu școlarizarea lor, iar cei care țin morțiș să plece în străinătate, au obligația să achite, în lei sau valută, cuantumul cheltuielilor actualizate”), dar chiar li se pare normal să încuviințeze și să perpetueze această colosală tâlhărie.
Cică așa e demonocratic („Patria mea este acolo unde îmi este mai bine”) și așa pretind ticăloasele norme atlantico-europene: ca cel sărac să fie și mai tare jecmănit prin legi interne și suprastatale, pentru ca cel bogat și nesimțit să nu strângă câtuși de puțin cureaua în actuala restriște planetară, generată de poluare (secetă, călduri sufocante), pandemie, războiul ruso-ucrainean și, desigur, de avalanșa crizelor (energetică, economico-financiară, alimentară, moral-spirituală).
Colac peste pupăză, taman în aceste momente de mare cumpănă pentru întreaga planetă, Ursula von der Leyen, necușera și neînzestrata președintă a Comisiei Europene, le pretinde statelor membre (lesne de priceput că alocarea viitoarelor granturi europene va fi în directă și inseparabilă legătură cu promptitudinea marșării și cu procentul de înfăptuire a acestei dispoziții teutonice), astfel încât nemțălăii rasiști și revanșarzi, care ne-au umilit și jumulit de-atâtea ori, să iasă din iarnă mai ceva ca în situația în care rușii ar continua să le vândă gaze și petrol la subpreț...
Revenind la Cîmpeanu (pe bune, nu cumva numele lui adevărat este Tîmpeanu sau Tâmpeanu?) și la garnitura sa de necalificați (secretari de stat, consilieri, directori, inspectori generali), nu putem să nu constatăm că – pe urmele profund neghioabe ale predecesorilor săi într-ale (ne)Educației postdecembriste (vreo 23 de aflători în treabă, unii dintre ei în mai multe rânduri: Ecaterina Andronescu-Abramburica de trei ori, Liviu Pop și Sorinel Tîmpeanu de câte două ori) – insul în cauză, de mai multe ori agronom-traseist și nici măcar o singură dată liberal sadea, a făcut tot ce i-a stat în putință ca resturile învățământului românesc (mă rog, ce a lăsat în urmă el și alde: Mihai Șora, Gheorghe Ștefan, Liviu Maior, Virgil Petrescu, Andrei Marga, Cristian Adomniței, Anton Anton, Daniel Funeriu, Ioan Mang, Remus Pricopie, Adrian Curaj, Rovana Plumb, Daniel Breaz, Monica Anisie etc.) să ajungă de râsul curcilor la orașe și sate, așa încât abandonul școlar și analfabetismul funcțional să devină tot mai înfloritoare: anul școlar împărțit în cinci haramuri de module (evident, cu vacanțele poznașe dintre ele), fără teze și alte bătăi de cap pentru elevi, fără exmatriculări, ba – după cum am aflat de la șeful statului (cică un foarte descurcăreț profesor de fizică) și de la ministrul (ne)Educației la deschiderea anului școlar pe 5 septembrie - și fără note (zice-se că pentru confortul psihic al elevilor leneși și/sau neînzestrați, însă foarte simțitori la diferențierea rezultată printr-o notare corectă, adică „răniți” în găunosul lor orgoliu de nota încasată).
Vasăzică o singură medie anuală a calificativelor, treabă mult mai lesnicioasă pentru dăscălime și deplin garantată întru promovarea prostimii. „În aceste condiții să tot mergi la școală!”, exclamă Dumitru Păcuraru la finalul unuia dintre editorialele sale. Da, dar foarte mulți vor merge cam degeaba (ioc educație și silință), atunci când ștacheta pretențiilor scade an de an, ca să se înregistreze un oarecare spor necușer în statistici.
George PETROVAI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News