Când țara-i pusă pe butuci
de-a politrucilor sfidare,
iar noi cei mulți nu-i zăticnim
cu-atrocea noastră nepăsare,
e semn că la români prezentul
conferă vieții rost și țel,
deși majoritatea lor
sunt zilnic păcăliți de el,
cu-acele fleacuri azvârlite
de-orice guvern aflat în treabă,
ca rostul nost să fie șubred
și țelul viitor să n-aibă.
Căci un popor mereu mințit
de-aleși cu firea tâlhărească,
nu vrea o demnă existență,
ci dă din coate să trăiască
retras în pătrățica lui
și-nfofolit în apatie
prin ziceri precum nebărbata
„Numai mai rău să nu ne fie”.
Dar iată că fatalitatea,
în germene lunga răbdare
făcută de creștini virtute,
ne cearcă pentru contemplare:
În țară toate-s răsturnate
și-i sărăcie avansată,
iar vocea ei pe plan extern
de nime-n seamă nu-i luată!
(Dovada cea mai concludentă
e forumul elvețian –
niciun român, deși sunt mii
de invitați an după an...)
Să vină plata după fapte
la urma urmei e firesc;
nu și la noi, unde doar unii
oalele sparte le plătesc.
Cum ăștia nu sunt vinovații
de furtișaguri și trădare,
politica-i pe-aceste plaiuri
la cea mai mare căutare.
De ce n-ar fi, când e vădit
că voia și-o impune-n toate –
la cârmă pune secături
și impostori pe bandă scoate,
astfel ca țara peste cap
să fie pentru mult timp dată,
știut fiind că-n ape tulburi
necinstea-i lesne camuflată.
Desigur, nu orice necinste,
precum frecventele delicte,
ci cele-n care miliarde
au fost și-or fi de ștabi șutite.
Păi da, căci scopul lor unit
este prin legi să-și apere
de găinari vasta rețea
și „democratic” să prospere...
De-aceea, putrezi de păcate
și-orbiți de-un drept electoral,
confundă-ai nației urmași
cu fiii clanului penal.
Iară poporului credul
minciuni sfruntate-o să-i servească
despre sclavia-n Uniune
și demnitatea strămoșească.
Îndeosebi anul acesta
- un veac de la Unirea Mare –
de zor vor bate apa-n piuă
cu românismul ce nu moare.