De exemplu, cei mai buni pantofi pentru alergare îi găsești la brandul Nike de la Fashion Days. Brandul respectiv este renumit pentru că a dezvoltat tehnologie anti-șoc performantă, pentru sportivi. Pantofii lor pentru sporturile care implică alergare și sărituri sunt creați astfel încât să ajute corpul să se miște natural, îmbunătățind, astfel, performanța. Practic, aceștia îți permit să te miști ca și cum ai fi în picioarele goale, degetele se flexează natural și antrenează mușchii fără efort suplimentar, așa cum se întâmplă în cazul pantofilor fără tehnologie.

Dacă vorbim despre tehnologia Nike Air cu Max Air ca parte integrantă, devenită deja celebră în toată lumea, aceasta a fost creată special pentru oferi protecție maximă la impactul piciorului cu solul, la aterizările repetate, din săritură, așa cum se întâmplă în baschet și handbal, de exemplu. Pantofii aceștia au mai puțină spumă în stratul de mijloc al tălpii și perne de aer mai mari, devenind, astfel, mai ușori și mai avansați în protecție.

Evident, pentru că lucrurile nu se puteau opri aici, în ceea ce privește gradul de confort, există modele ale aceluiași brand care au pernă de aer pe toată suprafața tălpii și în care, efectiv, simți că plutești. Poți intra pe Fashion Days unde vei găsi modele cu diferite specificații. Îți vei putea alege, astfel, pantofii potriviți pentru tipul de sport pe care îl practici.

Partea interesantă la tehnologia Max Air, dezvoltată de Nike, este faptul că, prin înlocuirea materialelor mai grele, folosite, de obicei, în stratul de mijloc al tălpilor, practic a redus greutatea pantofului, fără a-i sacrifica performanța. În timp ce alți producători de echipamente sportive foloseau materiale mai dure pentru a proteja piciorul, îngrădind, totuși, mișcarea, Nike a găsit soluția cea mai bună care oferă atât flexibilitate, cât și protecție. Practic, modelul Max Air absoarbe forța impactului atunci când piciorul aterizează pe sol și protejează, astfel, încheieturile, tendoanele și mușchii, prevenind accidentările. Iar talpa revine imediat la forma inițială, pregătită pentru următoarea aterizare.

Atunci când alegi pantofii pentru sporturi care îți solicită foarte mult picioarele, trebuie să fii atent la toate aceste specificații tehnice. Dacă vei face efort fizic folosind încălțăminte tradițională vei fi expus riscului accidentărilor. De aceea, este indicat să cauți acești pantofi la brandurile specializate și renumite în industrie pentru performanța echipamentelor sportive.

Cum alegi cei mai buni pantofi de alergare, în funcție de tehnologia folosită

Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Sighet247 și pe Google News

Citește și